BĂSESCU a „eliminat” un MAGISTRAT CORUPT

Zi plină pentru președintele Traian Băsescu. Șeful statului a semnat, miercuri, mai multe decrete.

Între acestea, eliberarea din funcții a mai multor magistrați.

Iată care sunt decretele semnate de Băsescu:

• Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Hunedoara a doamnei Maria Cotea – pensionare.

• Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Dâmboviţa a domnului Gheorghe Popescu – pensionare.

• Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Ineu a domnului Aurel-Ştefan Tripa – ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

De asemenea, președintele l-a decorat pe maestrul Octavian Naghiu, tenor.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 30 iulie a.c., decretul de decorare a maestrului Octavian Naghiu, tenor.

Astfel, în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru întreaga sa carieră închinată artei lirice româneşti şi internaţionale, impunându-se ca un exponent de prim rang al şcolii româneşti de canto şi contribuind, pe această cale, la promovarea României în lume, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Comandor, Categoria B – „Muzică”, maestrului Octavian Naghiu, tenor.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Culturii la acea vreme, domnul Gigel-Sorinel Știrbu”, se arată în comunicatul prezidențial.