Ecaterina Andronescu a precizat miercuri, referindu-se la acuzațiile privind dosarul Microsoft, că la data deschiderii contractelor pentru licențe nu mai ocupa funcția de ministru al Educației și a subliniat că după ce a revenit în funcție nu a avut ”nicio tangență” cu acestea.
„Nu am nicio legătură, în momentul în care s-au deschis contractele cu licențele Microsoft nu mai eram ministru și nici când am revenit ulterior nu am avut nicio tangență cu această licență. (…)
Eu știu ceea ce s-a scris în presă. În mod normal, în opinia mea de cetățean, trebuia să te întrebe cineva dacă tu ești persoana despre care vorbește comunicatul cum a vorbit și dacă poți să dovedești cu documente că nu ești acea persoană. (…)
Mi se pare cel puțin nedrept, dacă nu inacceptabil. Îmi este foarte greu să tot repet: Nu am cerut, nu am condiționat și nu am luat niciodată nimic de la nimeni”, a declarat Andronescu, potrivit agerpres.ro.
Andronescu a spus că este surprinsă de declarațiile procurorilor și a susținut că se aruncă „cu noroi”.
„Ce m-a surprins? Să arunci cu noroi într-un om fără să vezi care e realitatea vieții și a faptelor sale. Mi-am construit cariera în această universitate cu multă onestitate și dăruire”, a punctat fostul ministru al Educației.