Remedii naturiste pentru tratarea herpesului

Alifie cu propolis
Se pune la fiert pe baia de aburi 75 ml ulei comestibil, de preferat presat la rece, iar în momentul în care se înfierbântă, se ia de pe foc şi se adaugă 25 g propolis pulbere, se amestecă bine, după care se repune pe foc, până se ajunge la punctul de fierbere. Se dă la o parte de pe foc, se filtrează prin tifon şi se amestecă până se răceşte complet. Se pune într-un recipient ce se va păstra la rece. Se ung porţiunile afectate de herpes cu această alifie, de 3 ori pe zi.

Infuzie din frunze de fragi
Se infuzează o linguriţă plantă cu 250 ml apă în clocot, se acoperă vasul şi se lasă astfel 10 minute, se strecoară şi se foloseşte pentru comprese pe zona afectată de herpes.

Infuzie de trei fraţi pătaţi
Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml apă clocotită, se acoperă vasul şi se lasă acoperit pentru 10 minute, se strecoară şi se consumă. Se recomandă consumarea a trei căni cu infuzie pe zi, în caz de herpes.

Comprese cu suc de mere
Se curăţă un măr, se introduce la storcătorul electric, iar în sucul obţinut, se umezeşte un tampon care se aplică pe herpes, de câteva ori pe zi.

Comprese cu suc de portocale
O jumătate de portocală se stoarce iar sucul obţinut se foloseşte pentru a se pune comprese pe herpes, de câteva ori pe zi.