„Schimb valutar”, cel mai recent film regizat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Tudor Voican, se abrutizează, asemenea personajului principal, pe măsură ce trece timpul.
Un început bun
Povestea începe în forţă. Cosmin Selesi îl joacă pe Emil, un bărbat mediocru, tânăr, cu nevastă şi copil acasă, care-şi pierde slujba de la fabrică şi ca ultimă soluţie vinde apartamentul cu gândul să emigreze în Australia. Doar că se produce o clasică răsturnare de situaţie, lui Emil furându-i-se banii în „viciosul” Bucureşti. Escrocul, „Streche”, interpretat frumos de Andi Vasluianu îl minţise că îi schimbă banii de pe apartament în dolari şi i-a dat în loc hârtii de ziare.
Inteligentă metodă, nu-i aşa?
Până aici totul a mers bine, pelicula fiind antrenată de certurile lui Emil cu personajul lui Valentin Uritescu şi anume socrul „cel al dracului”. Totul mergea bine chiar şi când acţiunea era oarecum statică şi el se plimba dement şi disperat prin Bucureşti, neavând unde să doarmă, ba şi atunci când s-a hotărât să-şi mintă familia că e în Germania până găsea o soluţie de a-şi recupera banii. Însă filmul ia o turnură fantastic de proastă prin „americanizarea” excesivă a scenariului. Că, domne Emil, se împrietene şte cu o prostituată din Republica Moldova, care trăieşte într-un ghetou ordinar, mai e şi avocată, are şi gura mare şi rămâne, evident, gravidă cu el. Praf în ochi! Deşi Aliona Munteanu, la primul ei rol, o interpretează remarcabil pe târfa-avocat Lili, personajul astfel gândit nu are ce căuta în context.
Dar nu se termină aici. Nuuuuuu
Emil prinde curaj şi începe să-l caute pe escroc. Nenorocirea e că îl şi găseşte şi, desigur, „in the american way”, adică în felul american, tot degeaba pentru că banii…nu-s. Pe urmă, în loc să se resemneze şi să se ducă acasă, Emil urmează drumul celui care l-a înşelat, devenind el însuşi „the bad guy”.
Scenariul, ah scenariul!
Optimista din mine ar vrea să spere că Tudor Voican nu e de vină pentru că a transformat ideea lui Cătălin Cocriş într-un iureş total şi vinovatul ar fi numai regizorul Nicolae Mărgineanu, având ca „antecedent” şi recentul „succes” „Logodnicii din America”, dar… până la urmă… trebuie recunoscut (cu durere în suflet) că scenariul pur şi simplu nu e… ceea ce ne aşteptasem să fie! De ce cu durere în suflet? Pentru că orice cineast sau cinefil respectabil se uită la Tudor Voican ca la Dumnezeu după tot ce a făcut cu „California Dreamin”, iar acum a dat-o magistral cu bâta în baltă, punctul cel mai „fierbinte” al filmului fiind finalul dezastruos de moralizator. O ploaie de bani zburând în aer, dezumanizarea lui Emil, căruia ajunge să-i pese mai mult de bani decât de copil şi de nevastă, scena lacrimogenopatetică din avion. Actorilor nu li se poate reproşa nimic: nevasta a părut supusă, copilul a părut supărat, prostituata a părut ieftină, Vasluianu a părut escroc, iar Cosmin Selesi a părut… perfect pentru rol, dar… exact rămâne un „dar” suspendat în aer.
Unde-s vremurile de altădat-?
Din păcate cinismul şi sarcasmul lui Tudor Voican nu se regăsesc în acest film şi nici măcar fina ironie pe care o mânuia atât de bine, unicul personaj care e alcătuit după „vechea reţetă” apărând prea puţin şi prea târziu – Adrian Titieni în rolul unui cetăţean străin escrocat. Şi singura care stârneşte râsul ar fi Rodica Ionescu în rolul Anei, soţia lui Emil, dar asta numai dacă spectatorii o ştiu de la Teatrul Naţional ca Leul „fioros” din „Visul unei nopţi de vară”, regia Felix Alexa şi nu ca nevasta uşor înapoiată de acum care pentru călătoria în Australia se emancipează rapid, ieşind din rochiile stil „anii -80 vara” direct în suprapuneri studiate. De foarte multă vreme n-am avut senzaţia că un film chiar trebuie să se termine, fără să mă intereseze prea mult cum, iar oftaturile şi replicile gen „hai bă ne laşi” venite din spate nu foloseau la îmbunătăţirea stării mele de spirit. „Schimb valutar” nu este un film pe care l-aş recomanda, nici măcar pentru a învăţa cum se alcătuieşte un scenariu prea americanizat, prea răsuflat, pentru că e semnat de Tudor Voican şi e… păcat. Până la următorul script care să-l şteargă pe acesta, să ră- mânem cu gândul la capodopera „California Dreamin-”.
Rozana Mihalache
