Reacția lui Ponta după bomba detonată de DNA pe scena politică

Premierul Victor Ponta, aflat într-o vizită în SUA, a avut o primă reacție vizavi de bomba detonată de DNA, care acuză nu mai puțin de nouă foști miniști de acte de corupție.

„Nu pot să comentez, pentru că nu e vorba despre niciun ministru al cabinetului pe care îl conduc. Singurele informaţii pe care eu le am sunt cele pe care le-am şi prezentat public, constatate de către Corpul de Control al primului ministru, referitoare la nereguli grave şi ilegalităţi comise de miniştrii Funeriu şi Vreme, dacă nu mă înşel.

Alte lucruri nu cunosc şi nu pot să comentez. Informaţiile la care am avut eu acces sunt cele din 2010. Justiţia să-şi facă datoria!”, a spus premierul Victor Ponta.