Ritmul alert în care se desfă- şoară viaţa noastră, precum şi conflictele inerente relaţiilor sociale şi personale duc la acumularea unor tensiuni interne care produc îmbolnăviri psihice şi organice (cardiace, gastrice etc.)
Din fericire există metode de a vă elibera de tensiunea emoţională, care să nu vă afecteze nici direct, nici indirect, prin afectarea relaţiilor cu ceilalţi sau cu normele sociale. În primul rând trebuie să vă eliberaţi de stresul conflictelor vechi şi noi, prin reconsiderarea acestora într-o viziune pozitivă, constructivă. Reprimarea emoţiilor, furiei, durerii, suferinţ ei nu este recomandabilă. Acestea trebuie exprimate, manifestate, exteriorizate. Cele mai indicate modalităţi inofensive şi acceptate social şi, în acelaşi timp, accesibile fiecăruia dintre noi pentru descărcarea excesului emoţional ar putea fi: Recurgerea la efortul fizic, muscular, prin mişcare, sport energic, alergare, dans.
Şi masajul, în special al gâtului, omopla- ţilor şi antebraţelor se dovedeşte eficient pentru relaxare. Confesarea are efectul unei diminuări rapide a tensiunii emo- ţionale, care este preluată de interlocutor (dacă practică ascultarea activă cu rol de liniştire), pe principiul vaselor comunicante. Rezultatul pe termen lung poate fi unul nedorit de noi, întrucât negativarea emoţională repetată este neplăcută confesorului nostru, ceea ce poate duce la tendin- ţa inconştientă de a ne evita şi la înstrăinare, la îndepărtarea afectivă sau chiar la afectarea rela- ţiei.
Din acest motiv, este bine să nu abuzăm de astfel de servicii din partea persoanelor foarte apropiate, întrucât le afectăm starea de bine emoţională sau ne sacrificăm relaţia, în cele din urmă. Consumul de dulciuri. Ingestia de glucide sub orice formă duce la creşterea glicemiei, ce stimulează secreţia serotoninei cu efect asupra sistemului limbic, „centrul bunei dispoziţii”, afectului şi emoţiei, care, la rândul său, creşte concentraţia endorfinelor endogene, reglând astfel tonusul bunei dispoziţii. Schimbarea decorului (individul pleacă în călătorie sau iese afară „pentru a lua aer”); ameliorarea imaginii de sine (merge la coafor, un salon de cosmetică); satisfacerea unei plăceri prin cumpărarea unui obiect râvnit mai demult; scrierea unei reclamaţ ii/scrisori în stil filipic (urmată imediat de distrugerea ei şi aruncarea la coşul de gunoi); completarea jurnalului intim.
Oameni folosesc pentru eliberarea de emoţiile negative şi metode nocive, agresive pentru sine şi ceilalţi: fumatul, alcoolul, drogurile propriu-zise, şofatul în stare de emoţie puternică, transferul de agresivitate (îţi descarci furia pe cineva mai slab), consumul iraţional de alimente. Comportamentele propuse mai sus pentru eliberarea de emoţiile negative intense îndeplinesc două condiţii: sunt indicate pentru momentele imediat următoare conflictului acut şi sunt inofensive.
Cornel Bogdan