Trecuseră multe zile de când nu ne mai auzisem. Deja era weekend, serviciul pţrea a fi departe de realitatea coditiană. Afară era foarte cald de nu îţi venea să ieşi din casă.
Sună telefonul, după ceva eforturi îl găsesc ascuns într-un colţ de cameră. Răspund fără vlagă şi descopăr uimită vocea ta. Mă întrebi cum o duc, răspund voioasă şi normal întreb de tine, ce faci, ce ai făcut, de ce atât de târziu. Te faci că nu mă auzi şi mă anunţi că eşti liber şi nu ştii ce să faci. Instantaneu uit de căldură, de distanţă, de probleme şi spun simplu: „Vino!”. Închid telefonul şi intru în panică. Fac un duş să pot rezista gradelor de afară. Mă îmbrac rapid şi fug la magazin să fac nişte cumpărături cât mai rapid. Tot ce aveam în casă era o sticlă de suc şi nişte covrigei. Termin într-un timp record şi mă retrag în casă la adăpost de soare.
Din cauza căldurii nu reuşesc să am stare. Chinui tv-ul, ud florile (de mult uitate), curăţ prin bucătărie, stau la calculator. Se face ora 12, caniculă curată, dar o înfrunt şi ies să te aştept deşi e devreme încă. Ajung la locul întâlnirii şi tu se pare că întârzii. „Minunat!” îmi zic dar gândul negativ nu se instalează încă. Mă îndrept spre un magazin pentru a înlătura căldura cu puţină cola. Vânzătorul îmi zâmbeşte şi realizez că rochiţa mea arată mai mult decât ar trebui şi de aici explicaţia zâmbetului. Trec lejer încă 20 de minute şi… te văd. Pari debusolat, obosit şi totuşi mulţumit. Suntem împreună! Urcăm într-o maşină spre casă, mă ţii de mână, îmi pare aşa de natural gestul şi de tandru încât îmi vine să te sărut, dar totuşi… mă abţin.
Ajungem în casă, îţi ofer opţiunea unui duş şi acepţi cu plăcere. Fug în bucătărie să vâd dacă surpriza e gata. Duşul te-a revigorat. Bun aşa, ai redevenit persoana aceea haioasă. Rămânem în bucătărie să mâncăm ceva. Mă aşez lângă tine şi vorbim despre noi, ce anume nu ştiu pentru că deviem. Nu realizez când mâna ta a ajuns la mine pe picior. Părea că stă acolo de mult timp. Îmi mângâi coapsa şi mă întrebi dacă îmi e sete. „M-am răcorit cu cola, acum îmi e bine”, zic eu. Dar tu nu mă auzi şi ce este drept nici eu nu sunt foarte atentă. Tu deja eşti cu mâna pe lenjeria mea dar parca nu îţi place locaţia şi vrei să ajungi şi mai departe. Tragi scaunul meu spre tine. Deja realizez ce îţi trece prin cap şi cu jumătate de gură zic nu aici, geam deschis, vecini curioşi. Nu aude nimic.
Mi-a ridicat un picior pe marginea de la scaun şi rochiţa s-a ridicat şi ea. La vedere sunt chiloţeii mei albi. Mă uit la tine şi văd cum îţi sticlesc ochi de plăcere la vederea lor. Gura parcă îţi e lipită însă mâinile explorează deja ţinuturile aflate dincolo de haine. Mă rogi să mă ridic în picioare şi să vin lângă tine. Eu deja nu mai comentez, parcă sunt un roboţel. Execut ordinul cu sfinţenie. Mâna ta este tot pe piciorul meu doar că acum încearcă să elimine din ecuaţie lenjeria. Eu? Simţeam cum plăcerea începe să crească treptat. „Hai în dormitor!” Ne aruncâm în aşternuturile moi. Începe să mă sărute de la genuchi în sus, fără să omită nici o parte a corpului meu.
Mă simt răsfăţată de fiecare atingere a buzelor lui. Respiraţia noastră se aude la unison. Ce sentiment plăcut, parcă am deveni unul şi acela. Mă sărută de parcă ar vrea să îmi fure respiraţia. S-a ridicat hotărât, a eliminat din ecuaţie pantalonii scurţi, rochiţa mea şi m-a luat în braţe. Conduşi de o dorinţă mai arzătoare decât căldura de afară ne abandonăm unul altuia. Facem dragoste ca doi nebuni. Focul pasiunii este mai mare decât canicula de afară, pe care nici nu o mai simt. Sfârşim într-un somn dulce. Ne cuibărim unul în braţele altuia, mângăiaţi de razele soarelui care nu mai ard aşa tare. (L.S.)
