S-a pus lacătul pe o filială a PNL

Liberalii din sectorul 1, într-o proporție covârșitoare, au decis să îl urmeze pe Daniel Chițoiu, cel care a demisionat luni din PNL și s-a hotărât să i se alăture lui Călin Popescu Tăriceanu.

În cursul zilei de luni, mai mulți membri ai biroului de conducere al PNL- sector 1 au decis să părăsească definitiv partidul, motivul nemulțumirii fiind legat de deciziile luate în cadrul Congresului și anume aderarea PNL la PPE, dar mai ales de fuziunea cu foștii adversari din PDL.

Alături de membrii biroului, au mai plecat la „la pachet” și trezorierul filialei, dar și întreg secretariatul tehnic. În plus, nici așa numitele sedii teritoriale ale PNL sector 1 nu vor mai exista și se vor pune lacătele și pe ușa acestora, potrivit pesurse.ro.

Ca urmare a acestui exod, Răzvan Mironescu, succesorul lui Daniel Chițoiu în fruntea PNL sector 1, a luat o decizie fără precedent în istoria acestei organizații și a închis la propriu partidul, pentru cel puțin o săptămână. „

Surse din cadrul noii conduceri centrale a PNL ne-au declarant că existența acestei organizații, cea mai performantă și puternică până acum o perioadă, este pusă în pericol. „Conform statutului trebuie să ai cel puțin 300 de oameni. La sectorul 1, în acest moment, nu știu dacă mai sunt nici măcar 50. Trebuie urgent să găsim o soluție”, ne-a declarat un membru al conducerii centrale a PNL.

Cu o problemă foarte greu de rezolvat se pare că se va confrunta și actualul președinte de filială al PNL- sector 1, Răzvan Mironescu, cunoscut în partid drept unul din apropiații și colaboratorii lui Rareș Mănescu.
Mironescu se pare că va fi „urecheat” în proxima ședință a conducerii PNL, poate chiar la cea de astăzi, care va avea loc începând cu ora 15, urmând să îi fie reproșant faptul că ar fi fost incapabil să rezolve criza din PNL sector 1 și mai ales să oprească plecările masive către grupul lui Tăriceanu.

Conform informațiilor noastre, Ludovic Orban, vicepreședintele PNL cu cel mai mare număr de voturi obținute în cadrul Congresului, fapt care îi asigură o poziție de forță, ar fi tras deja toate sforile ca în proxima perioadă să preia conducerea acestei organizații.

„Orban este acum pe val, evident că să să facă tot posibilul să pună mâna pe filială. Dacă nu el personal, sigur o să își pună un interpus, aghiotant, ceva”, ne-a precizat unul din foștii membrii ai conducerii PNL- sector 1.

În plus, Orban are avantajul să cunoască foarte bine organizație, acesta fiind unul din stâlpii filialei în timpul în care aceasta a fost condusă de Chiliman și Moisescu. Aceștia doi din urmă sunt acum în barca PDL sector 1, dar cu siguranță nu vor ezita să îl ajute pe Orban să recâștige filiala.