De-a lungul istoriei, trăitorii acestei ţări au rezistat eroic – dar şi recent, în primii ani de după 1989 – tendinţei ca România să se destrame, conform unor planuri machiavelice puse la cale de forţe oculte, aflate pe poziţii diametral opuse interesului nostru naţional. Cu toate acestea, puţini români au aflat despre conspiraţia triunghiulară Tiraspol-Belgrad-Bucureşti, care ar fi bulversat întreaga Europă prin reîmpărţirea teritorială a bătrânului continent.
Rusofilii de la Tiraspol au reuşit, cu sprijin rusesc, să fărâmiţeze Republica Moldova şi să întineze idealurile de reunificare ale românilor de dincolo şi dincoace de Prut. La fel cum Iugoslavia a fost scindată, de astă dată cu ajutor american, astfel încât Europa s-a trezit cu un stat musulman în propria inimă. Cu România, lucrurile s-au precipitat, la noi naţionalismul fiind ceva mai accentuat, iar opoziţia ungurească mult mai slabă decât şi-ar fi dorit promotorii transformării continentului în cnezate, voievodate, ducate, cetăţi sau provincii, ca în timpul evului întunecat. Dar iată că, acum, dacă alţii n-au reuşit să ne distrugă, facem singuri primii paşi spre dezastru.
Până la Republica Federativă România va mai fi doar un pas
Reîmpărţirea teritorială a plaiurilor noastre mioritice în opt megaprovincii româneşti (varianta PDL) sau 16 provincii, din care una ungurească (varianta UDMR) nu este altceva decât un prim pas spre federalizarea ţării. Sau altfel spus, spre teritorializarea României şi pierderea identităţii naţionale a celor mai multe dintre aceste noi entităţi. Care megaprovincii vor putea deveni cândva parte a Statelor Unite al Europei (pe model american). Sau nu. Pot deveni la fel de lesne anexe ale unor state federative, în care nici măcar limba majorităţii conlocuitoare să nu mai fie tolerată. Poate că o asemenea situaţie reprezintă viitorul omenirii şi, în speţă, al bătrânului continent. Sau poate că nu, iar ideea de identitate naţională va fi abandonată şi aruncată la gunoi, pe altarul unor interese majore de ordin material, pe care românii nu le pot percepe la momentul actual.
N-am vrea să fim greşit înţeleşi. Reorganizarea ţării, în anumite condiţii, ar putea fi de bun augur, astfel încât să existe mai puţini şefi de judeţe şi baroni locali. Iar cheltuielile administraţiilor locale sa fie reduse. Numai că beneficiile unei astfel de reîmpărţiri a României nu se întrevăd a fi dintre cele mai spectaculoase, iar riscurile divizării ţării sunt majore.
Cine are de câştigat din divizarea ţării
De ce doreşte Băsescu & Co. aşa ceva este un mister pe care nu-l putem desluşi la acest moment. Unii spun că este vorba despre un băţ băgat în spiţele bicicletei noii puteri ce va veni la guvernare, ca aceasta să-şi rupă gâtul la scurt timp după alegerile legislative. Şi să se impună varianta unui scrutin anticipat, din care tot Băsescu şi ai lui să aibă a profita. Alţii consideră că interesele ungureşti, bine reprezentate la Bruxelles, promovează atare strategie, momind ţara noastră cu fonduri comunitare pentru dezvoltare în schimbul renunţării la statul „naţional, suveran şi independent, unitar şi idivizibil”. Mai sunt şi alte variante, toate reprezentând interese străine cetăţenilor români şi bunăstării acestora.
Dan Coste
