Mircea DIACONU refuză invitația lui IOHANNIS de a reveni în PNL

Klaus Iohannis i-a invitat, imediat după instalarea sa la şefia PNL, pe liberalii care au plecat din partid să se întoarcă. Mircea Diaconu, ales europarlamentar independent, refuză însă invitaţia liderului PNL.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, ales sâmbătă în fruntea partidului de către Congres, a precizat, în discursul de după anunţarea rezultatului votului, că resursele umane ale formaţiunii nu trebuie irosite şi i-a invitat înapoi în PNL pe cei care au crezut că le va fi mai bine în afară.

„Niciodată un partid nu poate să fie prea mare şi niciodată nu trebuie să fie irosite resursele – mă refer la resursele umane – ale unui partid. De aceea daţi-mi voie azi, aici, de la această tribună, să invit înapoi în partid pe cei care, din varii motive, temporar, au crezut că le este mai bine în afara partidului”, a spus Iohannis, în apluzele sălii.

Europarlamentarul ales, Mircea Diaconu, unul dintre ex-liberali, nu vrea însă să se întoarcă în partid.

„Nu am auzit și nu mă interesează. Eu am tuns iarba, gata! Eu nu am plecat, eu sunt independent, statutul meu este unul foarte clar și definitiv”, a declarat Mircea Diaconu, pentru stiripesurse.ro.

Klaus Iohannis a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PNL, acesta învingându-l pe contracandidatul său, Ioan Ghişe, cu un scor zdrobitor. Iohannis a obţinut 1.334 de voturi, în timp ce Ghişe şi-a adjudecat doar 144 de voturi.