Sorana i-a venit rău în Paradis!

Sorana Mohamad, stăpâna casei de la emisiunea “Paradisul femeilor”(Euforia TV) şi-a luat rolul foarte în serios, este foarte punctuală, mereu alături de fetele din casă şi îi pune la punct foarte dur pe băieţi când nu au un comportament adecvat. În weekend a petrecut câteva ore bune de filmare la piscina din Pipera unde se filmează emisiunea. Sorana nu şi-a dat seama cât a stat la soare şi s-a luat de vorba cu concurentele emisiunii.
Le-a dat sfaturi şi au discutat despre care băiat ar trebui să iasă următorul din casă. La un moment dat, stăpânei i s-a făcut rău, a luat-o cu ameţeli şi dureri puternice de cap. Băieţii au fost foarte săritori şi au dus-o imediat la umbră în vilă.Verdictul a fost clar, insolaţie. După câteva ore de comprese reci, multe lichide şi aspirină, Sorana şi-a revenit şi şi-a reluat rolul din “Paradisul femeilor”.
De mâine ea va intra chiar şi în ediţiile din platou unde va prezenta alături de colegul Adi Nartea probele zilnice prin care trec băieţii pentru a acumula punctaje maxime. D.D.