Oricât aş vrea eu, nu prea mă ating cu politica. Doar că mi-ar plăcea să mai cunosc şi eu pe câte cineva. La zi, sunt chiar prieten cu un senator. Altfel, mă uit la televizor.
Aş vrea să fie stabilitate şi linişte, să nu se mai certe între ei şi să nu se mai piardă timpul şi voturile cu prostii. Dar, dacă nu mă pricep, cum am şi recunoscut, nici nu pot pretinde că aş înţelege ce se întâmplă, acolo sus.
Deocamdată, observ că nu prea mai este o alianţă. Toţi sunt PDL, toţi sunt pe placul preşedintelui, toţi aşteaptă să fie băgaţi în seamă şi asiguraţi că mai pot sta liniştiţi, o vreme.
În fond, nu este rău ca oamenii să se înţeleagă între ei. Am mai văzut şi am mai trăit pe la mijlocul anilor -70. Şi atunci, când eram deja băiat mare, liderii politici nu se diferenţiau mult prin doctrină, ca şi acum. Gândeau, din ce în ce mai mult la fel şi se simţeau, din ce în ce mai apropiaţi de cel care conducea România. Toţi se duceau către el, dar pe drumuri diferite. Unii au mai avut personalitate şi au dispărut, alţii i-au cântat în strună şi au rămas până chiar în puşcăriile de după -89.
Terminasem facultatea, eram profesor şi aveam buletin de Bucureşti. Bunicul meu a vrut să îmi cumpere maşină, dar eu doream să devin scriitor. Eram fericit cu mama şi cu tata. Îmi aduc aminte, pentru că este cazul, atunci, încet, încet, se topeau nişte treburi serioase, instituţii de neclintit deveneau servile, ziarele se schimbau, televiziunea şi ea.
Noi, tinerii, de atunci, nu luam în serios, nici nu băgam de seamă ce se întâmpla la nivel naţional. Ceauşescu ni se părea un agramat, pe Nicu, fiul lui, ne-am fi dorit să îl cunoaştem, sau măcar să stăm în vecinătatea lui, vreodată, dar nu prea reuşeam.
Anii au trecut. Fiecare şi-a văzut de treaba lui şi ne-am ţinut departe. Într-o zi a apărut afirmaţia că România a ajuns de râsul lumii. Noi nu ne mai dădeam seama, se întâmplase încet, încet…
Ştiu că scriu aiurea, pentru că nu mă pricep la politică, dar , totuşi, am şi eu o vârstă, îmi dau seama că se bucură prea devreme cei care cred că am scăpat de iarnă. Om fi noi, oare, însemnaţi, sau, în luna august, se va întâmpla ceva (se vorbeşte) care o să schimbe totul? Dacă va fi mai bine nu pot decât să mă bucur.
P.S.Trăiesc într-o lume fascinantă. Împreună cu doi colegi ai mei, pentru că ne uitam la averile miniştrilor, pe unde putem noi. Mai sunt informaţii, care vor veni. Eu locuiesc într-un apartament de trei camere. Sunt un om foarte bogat pentru că am o fetiţă şi o nevastă (nu am ştiut în ce ordine să le pun) de care sunt îndrăgostit. Dar mă preocupă şi averile lor, măcar aşa, să am la ce să visez. Mai ales că ştiu că ar mai visa şi alţii, odată cu mine. Diferit.
Horia Tabacu
