Cum va arăta noul partid după fuziunea PNL – PDL

Echipele de negociatori PNL şi PDL sunt aproape de finalizarea Statutului noului partid rezultat din fuziunea prin comasare. Cele două părţi au bătut palma pe structurile de conducere şi modalitatea de alegere a conducerii viitoarei formaţiuni, însă nu s-au înţeles încă pe nume şi siglă.

Potrivit stiripesurse.ro, echipele de negociatori au decis că, în acţiunea sa politică, PDL/PNL, ca partid de centru-dreapta este membru al Partidului Popular European şi niciun membru al PDL/PNL nu poate îndeplini două funcţii de conducere în partid în acelaşi timp.

NU poate fi membru al partidului, se arată în statutul viitoarei formaţiuni, daca s-a stabilit, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, calitatea de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securității în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau dacă a ocupat funcții politice de conducere retribuite în aparatul central al Partidului Comunist Român.

La nivelul PNL/PDL este constituită și funcția de Președinte Fondator 1990.

În BPN vor fi membri de drept foștii președinți ai PNL/PDL (doar cei care sunt membri ai PNL/PDL).
Se înființează Guvernul Alternativă al PDL/PNL, iar alegerile interne se vor face pe bază de moțiuni.
Nu se va mai numi Congres al Partidului, ci Convenție Natională (ordinară sau extraordinară), iar Consiliul Național de Coordonare (CNC) este organul de conducere, decizie politică și organizatorică al PNL/PDL în perioada dintre Convențiile Naționale.

Colegiul Director Național (CDN) Delegația Permanentă este organul de conducere a activității PDL/PNL în perioada dintre ședințele CNC/Congrese. Biroul Permanent National este organismul permanent de conducere a activității partidului între două ședințe conse­cutive ale CDN.

Se instituie funcția de prim-vicepreședinte.

PNL și PDL nu s-au înteles încă pe numele partidului, sigla partidului, semnul permanent al partidului, culorile de identificare, drapel, sediul central şi cine va fi numărul 1 în cazul vacantării funției de președinte.
Este foarte probabil ca numele viitorului partid să fie Partidul National Liberal (PNL) sau Partidul Național Liberal Democrat (PNLD). Cei mai mulți înclină spre prima variantă. Sediul central ar urma să fie stabilit cel mai probabil în Modrogan nr.1, adică actualul sediu central al PDL.