COALIȚIA de GUVERNARE vrea DEMISIA lui BĂSESCU

Scandalul Bercea Mondial – Mircea Băsescu ajunge azi în Parlament. Coaliţia de guvernare ia în discuţie iniţierea unei acţiuni pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia vine ca urmare a cazului de corupţie în care este arestat fratele şefului statului, Mircea Băsescu. Totodată, Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cheamă SRI şi SPP la raport pentru a afla dacă Traian Băsescu a fost informat sau nu despre activităţile ilegale ale membrilor familiei lui Bercea Mondial şi în ce au constat aceste informări.

Membrii coaliţiei de guvernare vor discuta, luni, despre posibilitatea iniţierii unei acţiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului, pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a cazului în care este implicat fratele său, potrivit liderului PSD, premierul Ponta, anunță rtv.net.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, sâmbătă, că va face demersuri pentru ca „rapoartele SRI şi SPP” privind protecţia şefului statului „în cazul vizitelor la clanul Bercea” să ajungă la Comisile Parlamentare pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat.

Tribunalul Bucureşti a decis vineri arestarea pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.

Avocatul lui Mircea Băsescu a făcut recurs, iar contestaţia va fi judecată vineri la Curtea de Apel Bucureşti.