Șova anunță concedieri masive la CFR Marfă

Peste 2.000 de angajați vor fi concediați de la CFR Marfă începând de săptămâna viitoare, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor, Dan Șova, invocând situația financiară nefavorabilă.

„Cifra concedierilor la CFR Marfă a fost stabilită în noiembrie anul trecut la 2.500 de oameni, trebuia făcută din februarie. Nu s-a făcut. (…) Din păcate, fără aceste concedieri în luna august – şi aşa sunt probleme cu fondul de salarii – rămânem fără fond de salarii. Deci este o problemă foarte mare şi trebuie rezolvată foarte rapid”, a spus ministrul, citat de Mediafax.

Numărul disponibilizaților va fi mai mic de 2.500, a anunțat însă Șova, spunând că s-au pensionat între timp aproximativ 200 de angajați.

Ministrul a explicat că nu s-a putut ajunge la nicio soluție cu Fondul Monetar Internațional, deși acestora li s-a propus concedierea unui număr mai mic de persoane.

„Astăzi va trebui executat ce s-a stabilit în noiembrie anul trecut”, a conchis Şova.