Dan Diaconescu a declarat, luni, că PP-DD vrea formarea unei alianţei împotriva lui Traian Băsescu. DD aşteaptă ca PNL să i se alăture.
Diaconescu a invitat liderii celorlalte partide să adere la „Alianţa anti-Băsescu”. „Propun o alianţă tipică, nu prin fuziune sau absorbţie, o alianţă împotriva unui sistem”, a declarat DD.
„Îi rog pe ceilalţi oameni care conduc partide, indiferent de orientarea politică, să se alieze, să vină alături de mine, să mă asculte şi să facem o alianţă anti-Băsescu (…) Nu cred că ar fi bine pentru România, ca după 10 de ani de preşedinţie a lui Traian Băsescu, acesta să mai fie 5-6 ani premier”, a declarat Diaconescu.
Diaconescu a spus că aşteaptă ca PNL să intre în acest parteneriat, explicând că el vrea „să îi întindă în continuare mâna lui Crin Antonescu”. Liderul PPDD speră ca în finala prezidenţială de la toamnă să ajungă doi candidaţi care să nu fie dispuşi să-i acorde lui Traian Băsescu mandatul de prim-ministru.
Pe de altă parte, Diaconescu a spus că PPDD negociază formarea de majorităţi în teritoriu, fiind deschis discuţiilor cu toate partidele, inclusiv cu PSD.
Dan Diaconescu a amintit că în 34 de judeţe PPDD poate decide cine va alcătui majorităţile din consiliile judeţene.
„Nu se pot forma majorități în județe fără PPDD (…) Vom putea face alianţe locale fie cu unii, fie cu alţii dintre ciocoi”, a arătat Dan Diaconescu.
El a spus că este dispus să discute în acest sens cu Victor Ponta. Deocamdată, în urma unei discuţii avute de Liviu Neagu, secretarul general al PPDD, cu vicepremierul Liviu Dragnea s-a decis ca PPDD să se alieze în social-democraţii în CJ Teleorman.