Zeci de parlamentari au probleme de incompatibilitate

Aproape 30 de parlamentari urmează să afle deciziile instanţei în ceea ce priveşte problemele de incompatibilitate sesizate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Hotărârile magistraţilor în aceste cazuri sunt aşteptate în termene de „săptămâni sau de luni”, a declarat Horia Georgescu, preşedintele ANI, la B1.

Dacă instanţa va decide că parlamentarii respectivi au încălcat legea, ei nu vor vor mai avea dreptul să ocupe funcţii publice timp de trei ani. Cei mai afectaţi vor fi candidaţii care vor obţine un nou mandat în Parlament pentru că nu îl vor mai putea duce la capăt. În acest fel, s-ar ajunge din nou în situaţia în care s-a aflat senatorul Mircea Diaconu, care a fost declarat incompatibil de instanţa supremă şi al cărui mandat ar fi trebuit retras cât mai repede.

Numai că acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că majoritatea parlamentarilor au votat împotriva retragerii mandatului, ceea ce a a creat un precedent periculos, după cum a apreciat Georgescu.

Decizie controversată

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, miercuri, Curtea Constituţională, pentru soluţionarea conflictului juridic constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu. Demersul respectiv a fost solicitat anterior de ANI la CSM.

Problemele în privinţa mandatului lui Diaconu au apărut marţi, după ce plenul Senatului a respins solicitarea ANI privind încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu şi punerea în aplicare a deciziei ÎCCJ.

În ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate (ANI) a apreciat că senatorul Mircea Diaconu este în incompatibilitate din decembrie 2008, pentru că pe lângă funcţia de parlamentar, el o ocupa şi pe cea de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală.

Decizia Senatului de a nu-i retrage mandatul a stârnit un val de critici în ţară şi în străinătate. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că deciziile instanţei supreme trebuie respectate.

Europarlamentarul PNL Renate Weber, colegă de partid cu Mircea Diaconu, a declarat că votul Senatului în acest caz este „profund nefericit”, iar o decizie a instanţei trebuie respectată indiferent dacă pare sau nu dreaptă.

„Din punctul meu de vedere, este o decizie profund nefericită a Senatului şi chiar de neînţeles, pentru ca statul de drept asta înseamnă: îţi place sau nu-ţi place o lege, ea trebuie respectată, îţi place sau nu-ţi place o decizie a unei instanţe, ea trebuie respectată! Faptul că acea decizie ţi se pare nedreaptă, asta pot să înţeleg, dar asta nu înseamnă că nu ai obligaţia să o respecţi”, a declarat Weber, la RFI.

Raluca Turcan: Votul senatorilor în cazul Diaconu va fi sancţionat foarte dur în raportul MCV

„USL a făcut din nou zid în jurul oamenilor lor pentru a-i feri de justiţie. USL preferă imunitatea în timp ce ARD preferă integritatea. Noi toţi vom plăti pentru votul senatorilor de astăzi în raportul din ianuarie din cadrul MCV. Va fi sancţionat foarte dur acest vot, al celor din USL împotriva unei solicitări a instanţelor internaţionale şi împotriva unei decizii finale irevocabile a justiţiei”, a precizat Raluca Turcan.
Vicepreşedintele PDL a mai explicat că acest vot din Senat este împotriva unei cerinţe exprese a Comisiei Europene.

„Am ratat o dată integrarea în spaţiul Schengen în septembrie din cauza atacurilor USL la adresa statului de drept. Votul precum cel din Senat de astăzi împotriva justiţiei ne desparte din nefericire din ce în ce mai mult de obiectivele naţionale ale României, de integrare deplină în UE, care nu concepe politicul în justiţie”, a declarat Turcan.

Posibilitatea încetării mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu a fost respinsă marţi în plenul Senatului, când 32 de senatori au votat „împotrivă”, 23 de voturi „pentru” şi 10 s-au abţinut.

CSM a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu cazul Mircea Diaconu

Curtea Constituţională a fost sesizată miercuri de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională apărut după ce Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea ICCJ privind incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.
„Astăzi, 31 octombrie 2012, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Alina Nicoleta GHICA, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţia României, republicată, ale art. 34 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională sesizare CC, constatat în legătură cu refuzul Senatului României de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a domnului Mircea Diaconu, senator PNL”, relevă un comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii.

Agenţia Naţională de Integritate solicitase anterior Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, urmare a refuzului Senatului de a-l revoca pe Mircea Diaconu.

„Urmare a votului negativ exprimat de Parlamentul României, privind punerea în executare a Deciziei nr.3104/21.06.2012 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitivă şi irevocabilă, vă rugăm să analizaţi posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 317/2004.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin (4) şi alin (5) din Constituţia României, statul se organizează conform principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale şi în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, s-a precizat într-o adresă trimisă miercuri preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, de către preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu.

Încă din 27 ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate (ANI) a susţinut că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.