CRIZA DIN UCRAINA: Atac asupra aeroportului din Doneţk

Armata a lansat o „operaţiune antiteroristă”. Locuitorii din Doneţk au fost sfătuiţi să nu iasă din case.

Aeroportul din Doneţk, în estul Ucrainei, a fost închis după un atac al separatiştilor proruşi, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului. O explozie şi tiruri sporadice se auzeau luni după-amiază, în apropiere de aeroportul din Doneţk.

Locuitorii oraşului Doneţk au fost sfătuiţi să nu iasă din casă, după declanşarea unor lupte între trupele ucrainene şi separatişti proruşi soldate cu „victime în rândul civililor”.

Primarul oraşului Doneţk, în estul Ucrainei, i-a sfătuit luni pe locuitori să nu iasă din case, după declanşarea unor lupte între trupele ucrainene şi separatişti proruşi soldate cu „victime în rândul civililor”, relatează AFP.

„Supravegheaţi-vă copiii. Încercaţi să ieşiţi din casă doar pentru situaţii de urgenţă”, a declarat primarul Oleksandr Lukiancenko, citat într-un comunicat publicat pe site-ul primăriei.