Elena UDREA: „Noi nu am apelat la Acțiunea Autobuzul!”

UPDATE 21:31 -Imediat după rezultatele estimative, Elena Udrea a declarat că PMP este singurul partid de centru-dreapta care a crescut în campanie.

Ea a mai spus că noul partid este formaţiunea căreia i se datorează prezenţa mai mare la urne şi a făcut apel pentru unirea opoziţiei pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale.

Ea a acuzat rivalii din alegeri de fraude la alegeri, amintind de ”Acțiunea Autobuzul”, atunci când mii de votanți au fost aduși cu autobuzele la secțiile de votare și în care ar fi fost implicat Liviu Dragnea.

 

Deputatul Elena Udrea a votat duminică la o secţie de votare de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Capitală, alături de Claudia Boghicevici şi Siegfried Mureşan, ea precizând că şi-a exercitat votul pentru „oameni puternici” şi pentru „competenţă şi performanţă”.

Elena Udrea a primit un buchet de flori de la unul dintre simpatizanţii care o aşteptau în faţa Colegiului.

„Am votat pentru că România are nevoie de oameni care să o reprezinte puternici şi aici în ţară, şi în Europa, aşa că am votat pentru cea mai curajoasă listă, pentru cea mai puternică listă, pentru o listă care face diferenţa în politica românească. Am votat cu gândul la viitorul pe care îl am în minte de 10 ani de când fac politică şi sunt convinsă că vom ajunge să trăim şi aşa cum ne dorim cu toţii. Am votat pentru energie, pentru tinereţe şi am votat pentru cei care au reuşit să facă ceva în viaţă, fie că au activat în politică, în sport, în mediul de afaceri. Am votat pentru competenţă şi pentru performanţă”, a declarat Udrea la ieşirea din secţia de votare.