Prim-ministrul Victor Ponta l-a felicitat pe ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, pentru modul în care a organizat examenul de bacalaureat. Şeful Guvernului a arătat că scandalul izbucnit la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” nu afectează în corectitudinea examenului în ansamblul său, conform RTV.
„La Bolintineanu i-au prins că vindeau subiecte. Foarte bine. Să meargă la închisoare”, a declarat Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern.
Apoi premierul s-a adresat direct lui Remus Pricopie. „N-aş vrea să aruncăm anatema pe toată lumea. 98% din profesori şi elevi şi-au făcut treaba corect. Vreau să vă felicit pentru organizare, pentru faptul că nu v-aţi lăsat impresionat de tot felul de frustraţi care se bucură să pice examenul cât mai mulţi elevi”, a spus Ponta.
El a afirmat că este bine că nu s-a repetat situaţia din 2010 şi 2011 de la bacalaureat, despre care Ponta a spus că ar fi fost „un concurs” prin care să fie picaţi câţi mai mulţi elevi.