De-abia se încheiaseră, în România, în Bucovina de Nord şi dincolo de Prut, în Republica Moldova, manifestările dedicate zilei de naştere a Luceafărului poeziei române, că o veste întunecată a îndoliat fluxurile de ştiri. Poetul Grigore Vieru suferise, în noaptea de joi spre vineri, un cumplit accident de maşină şi era internat, în stare foarte gravă, la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Cu toate eforturile medicilor, poetul a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în condiţiile în care starea sa se stabilizase, chiar dacă se afla în continuare în comă.
Vestea morţii sale s-a răspândit rapid şi i-a îndurerat profund pe toţi cei care l-au cunoscut şi l-au apreciat atât ca om, cât şi ca poet. Memorabilă şi definitorie pentru acest veritabil simbol al Basarabiei şi al dragostei faţă de ţară, acea Româ nie făurită de Marea Unire, râmâne următoarea frază: „Dacă unii au vrut să ajungă în Cosmos, eu o viaţă întreagă am visat să trec Prutul”.
Povestea tragicului accident
Reamintim că Grigore Vieru a fost internat în noaptea de joi spre vineri în urma unui grav accident rutier, produs în condiţii de ceaţă pe un segment avariat de şosea. Automobilul în care se afla s-a izbit violent de suportul unui panou de publicitate plasat în mijlocul şoselei, în regiunea comunei Dănceni, raionul Ialoveni. Vieru se întorcea din sudul Republicii Moldova, unde participase, la Cahul, la un concert omagial consacrat lui Mihai Eminescu. La volanul automobilului se afla directorul-adjunct al ansamblului „Joc”, Gheorghe Munteanu, în vârstă de 47 de ani, care de asemenea este internat în secţia de reanimare, dar nu este în stare critică.
Academia Română l-a nominalizat pentru Premiul Nobel în 1992
Considerat cel mai mare poet contemporan din Republica Moldova, Grigore Vieru ar fi împlinit 74 de ani la 14 februarie. Poetul s-a născut în anul 1935, în localitatea Pererâta, aflată acum pe teritoriul Republicii Moldova. A debutat în anul 1957, pe vremea când era student la Chi- şinău, cu o plachetă de versuri pentru copii. Ulterior, în 1968, se remarcă cu volumul de versuri lirice „Numele tău”, cartea devenind obiect de studiu în universităţ i în chiar anul apariţiei. În urmă cu 19 ani, Grigore Vieru a devenit membru de onoare al Academiei Române. De altfel, tot Academia Româ- nă la propus pe Grigore Vieru la Premiul Nobel pentru pace, în 1992.
„A murit sufletul Basarabiei”
„Am plâns în hohote când am aflat că românii din toată Basarabia s-au adunat în faţa spitalului cu lumânări în mâini”, a declarat, la aflarea tristei veşti, poetul Adrian Păunescu, cel pe care Grigore Vieru l-a numit adeseori „fratele Adrian Păunescu”. „În mod normal, a ţinut să adauge, pentru Mediafax, poetul Adrian Păunescu, în România ar trebui să fie doliu naţional. Pentru că nu moare oricine. Moare nu numai sufletul Basarabiei, ci o parte importantă din sufletul României. Fac apel la autorităţi, la preşedinte şi la primul ministru să declare doliu naţional la moartea unui poet de geniu, la moartea unui poet care atât prin viaţa sa de până acum, cât şi prin moartea sa de azi noapte, se aşază la temelia unităţii naţionale. Noi vom fi ceva în lume dacă o să ştim să ne păstrăm sensibilitatea şi legămintele faţă de cei care ne-au premers. Iată, Grigore Vieru intră în rândul celor care ne-au premers!”.
„Nu a plecat împăcat dintre noi”
Deşi fragil şi de o modestie exemplară. Girgore Vieru emana o energie şi o putere aproape molipsitoare. Cunoscându-l ca nimeni altul, ca un adevărat frate de poezie, Adrian Păunescu a ţinut să adauge: „Puterea sa venea din credinţă. Era profund credincios şi credea că are o datorie şi o misie în naţia sa. Şi s-a purtat ca atare, ca purtător al unui mesaj divin. (…) Pentru el, mama a fost şi mama adevărată, dar şi România întreagă. Grigore Vieru a reuşit să ne sensibilizeze şi asupra ideii de mamă, şi asupra ideii de ţară. El a fost şi rămâne în literatura română poetul mamei. Lacrima mea pentru el pică pe o întreagă substanţă umană care ne-a legat. Vieru nu a plecat împăcat dintre noi, pentru că idealul lui, care era unitatea tuturor româ nilor, nu s-a realizat. Dimpotrivă, a observat în fiecare clipă istorică pe care a traversat-o dezunire, încăierare între fraţi, zâzanie, neputinţa de a ne înţelege, neputinţa de a găsi un drum pentru acest popor trist. El nu putea fi împăcat şi era foarte, foarte trist. Dar îşi omora tristeţ ea prin activitate şi activism. Era un militant”.
Victor Niţă
