Dan Voiculescu ajunge din nou la Curtea de Apel

Dan Voiculescu dă, din nou, ochii cu judecătorii. Curtea de Apel reia, astăzi, judecarea dosarului privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, caz în care fostul senator are o primă condamnare la cinci ani de închisoare.

În urmă cu o săptămână, unul dintre judecători a cerut să fie retras din proces, după ce numele său a fost asociat cu o anchetă a procurorilor DNA, cei care l-au trimis pe Dan Voiculescu în judecată în acest caz. „Cred că judecătorul a observat că în spaţiul public a fost acuzat că a fost părtinitor în caz”, a spus atunci Dan Voiculescu în faţa instituţiei.

Întrebat în favoarea cui ar fi fost părtinitor magistratul, Dan Voiculescu a replicat că nu ştie. „Nici nu ştiu de unde a apărut porcăria asta, dar îl felicit. Un judecător care are puterea să spună „mă abţin până se lămuresc lucrurile” e de toată lauda”, a adăugat el.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi Gheorghe Mencinocopschi, la şase ani de închisoare cu executare, precum şi fostul ministru Sorin Pantiş.