Liceul “Matei Basarab” din Mânăstirea, sub lupa Parchetului!

În urma investigațiilor publicate în ATAC cu privire la ilegalitățile care se petrec la Liceul „Matei Basarab” din comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi, precum și ca răspuns la plângerile cadrelor didactice, Inspectoratul Școlar General a emis decizia nr.1050/21.03.2014 privind constituirea unei comisii de cercetare a aspectelor sesizate.

Comisia a fost alcătuită din prof. dr. Constantin Tudor, inspector școlar general adjunct, prof. Iulia Călărașu, inspector școlar management și ec. Ecaterina Mateescu, contabil șef.

Din raportul comisiei, întocmit sub îndrumarea atentă a inspectorului școlar general adjunct Constantin Tudor se vede că reprezentanții Inspectoratului au încercat, acolo unde a fost posibil, să o scoată basma curată pe Ioana Mladin, directoarea liceului. Unele aspecte, însă, sunt flagrante. Pentru acestea, Inspectoratul a anunțat că va sesiza Parchetul de pe lângă Tribunalul județean Călărași, pentru constatarea aspectelor penale. Cât privește pe cele financiar-contabile, se încearcă să se arunce pisica în curtea Primăriei locale, ca ordonator principal de credite. Primarul comunei susține, însă, că n-are nicio legătură, nicio răspundere în privința fondurilor despre care am făcut referire în numerele noastre trecute.

Acestea nu sunt, însă, singurele încercări ale comisiei Inspectoratului de a pune „batista pe țambal”.

Vă prezentăm răspunsul oficial oferit de Inspectorat. Apoi, în continuare, vom pune punctul pe i și vom corecta „lucrarea de control” dată de membrii comisiei cu pricina.

<<În urma deplasării la sediul liceului, pe baza discuțiilor purtate cu conducerea unității școlare, cu unele cadre didactice și din studierea documentelor școlare și financiar-contabile, a reieșit următoarele:
1. Cererea privind acordarea bursei „Bani de liceu” a elevului Vlad Marius Georgian, deoarece nu a fost înregistrată cu semnatura titularului şi a reprezentantului legal, trebuia respinsă de către comisia constituită la nivelul unităţii. S-au încălcat astfel prevederile Ordinului nr.4839/01.10.2004 privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a sprijinului financiar în cadrul Programului Naţional de Protecţie Socială „Bani de liceu”, art.1, conform căruia cererea „va fi completată de elev cu autorizarea reprezentantului legal”. Pe semestrul I al anului şcolar 2013-2014, elevul Vlad Marius Georgian are încheiată situaţia şcolară, înregistrând un număr de 156 absenţe.

2. Dosarul elevei Clăteşteanu Marinela a fost depus în termenul legal, până la 01.10.2013, ulterior aceasta a abandonat şcoala, respectiv la data de 06.11.2013, fiind inclusă pe statul de plată aferent lunii septembrie-octombrie 2013 cu suma de 270 lei. Veridicitatea semnăturii de pe statul de plată a elevei mai sus menţionata nu intră în atribuţiile comisiei ISJ Călăraşi.

3. Afirmaţia conform căreia doamna Nuţă Paulina a „obligat-o” pe eleva Chiriac Ştefania să semneze cererea din dosarul lui Vlad Marius şi semnătura acesteia pe cerere a fost confirmată în scris de persoana în cauză, motiv pentru care soluția legală va fi dată de parchet în urma sesizării noastre.

4. Elevul Ilie Alexandru Florin a depus şi i s-a aprobat dosarul de bursă „Bani de liceu” acesta fiind inclus în statele de plată. Totalul sumei încasate de elev este de 566 lei ( luna noiembrie 2013 – suma de 180 lei, luna decembrie 2013 – suma de 116 lei, lunile septembrie-octombrie 2013 – 270 lei). Pe lunile ianuarie şi februarie 2014 acesta nu mai apare în statul de plată. Veridicitatea semnăturii acestuia pe statele de plata din lunile septembrie-decembrie 2013 nu poate fi verificată de noi.

5. Eleva Bibescu Florina Păpușa a beneficiat de acordarea bursei, astfel: luna noiembrie 2013-180 lei, decembrie 2013-116 lei, septembrie-octombrie 2013 – 270 lei, ianuarie 2014 – 151 lei. În luna februarie 2014 aceasta nu a mai fost inclusă în statul de plată. Pe semestrul I al anului scolar 2013-2014, conform situaţiei şcolare din cataloage, aceasta a acumulat un număr de 26 absenţe, din care 10 sunt nemotivate, drept pentru care aceasta a încasat corect sumele mai sus menţionate.

6. Nu a fost respectată procedura şi cadrul legal de acordare a bursei „Bani de liceu”, prin modul de constituire a comisiei de acordare a sprijinului financiar în cadrul Programului Naţional de Protecţie Socială „Bani de liceu”. Componenţa comisiei trebuia să includă ca preşedinte al comisiei – directorul unităţii, dar conform deciziei nr.158/01.10.2013 directorul unităţii este membru al comisiei.

7. Nu exită la nivelul unităţii o situaţie lunară, prezentată de către fiecare diriginte, cu privire la numărul de absenţe înregistrate de elevi. Stabilirea numărului de absenţe se efectua de către secretara unităţii prin verificarea şi însumarea absenţelor din situaţiile şcolare (cataloage). Nici după constatarea absenţelor nu se înainta conducerii unităţii un referat prin care să se comunice situaţia sistării alocaţiilor beneficiarilor de burse „Bani de liceu”;

8. S-a luat decizia reţinerii sumelor de alocaţii încasate eronat de către Vlad Marius – 566 lei şi Ilie Alexandru – 566 lei fără emiterea unei decizii şi a unei constatări în scris, a persoanei care avea atribuţii în acest sens.

9. Registrele de casă şi statele de plată nu prezintă viza de control financiar preventiv, şi fără prezentarea vizei „bun de plată”. Pe listele de avans chenzinal nu sunt înscrise data când au fost plătite bursele ci doar luna de raportare.

10. S-a întocmit foaia de varsământ nr.1/03.03.2014 prin care se virează suma de 1132 lei la Trezoreria Statului fără a se specifica şi beneficiarii burselor necuvenite pe anul 2013. Nu s-a întocmit chitanţa fiscală de încasare a sumelor de la Vlad Marius şi Ilie Alexandru şi apoi înregistrarea acestora în registrul de casă ci s-a întocmit o foaie de varsământ. Nu se poate stabili exact cine a depus suma de 1132 lei la caseria unităţii, conform documentelor contabile prezentate.

11. Într-adevăr, două cadre didactice din școală sunt încadrate cu un număr de 16 ore la plata cu ora, în urma deciziei consiliului de administrație al școlii, directoarea unității școlare motivând că în localitate nu există cadre didactice calificate care să efectueze aceste ore. Precizăm că acordarea orelor rămase la dispoziția școlii este de competența unității școlare în cauză, conform Metodologiei de mobilitate a personalului didactic din învățământ.

12. Profesoara Nuță Paulina nu recunoaște faptul că folosește un limbaj neadecvat la adresa elevilor din clasa a X-a, precizând că i-au fost răstălmăcite expresiile de către unii elevi.

13. Referirile la o eventuală situație de incompatibilitate între doamna director, prof. Ioana Mladin și fiul acesteia, prof. Valentin Mladin, lider de sindicat, nu poate fi clarificată de noi, neavând nici atribuții și nici expertiză în acest domeniu, motiv pentru care vă recomandăm să vă adresați Autorității Naționale de Integritate (A.N.I.).

Având în vedere constatările efectuate, vor fi sesizate:
-Parchetul de pe lângă Tribunalul județean Călărași pentru clarificarea aspectelor ce pot intra sub incidența legii penale;
-Compartimentul audit al Primăriei comunei Mânăstirea, în calitate de ordonator principal de credite, pentru clarificarea aspectelor financiar-contabile>>.
Acestea au fost concluziile comisiei. Doar că aceștia au „omis” câteva aspecte. Sau au făcut anumite afirmații care, pur și simplu, nu sunt susținute de nimic. Nu le facem un proces de intenție, dar nu suntem complet convinși nici că au fost de bună credință.

1. „Pe semestrul I al anului şcolar 2013-2014, elevul Vlad Marius Georgian are încheiată situaţia şcolară, înregistrând un număr de 156 de absențe”. Elevul Vlad Marius Georgian nu a venit decât vreo două săptămâni la şcoală şi de aceea nu a avut dosarul de bursă complet, din această cauză dirigintele refuzând să introducă datele elevului în baza de date pentru acordarea burselor „Bani de liceu”. Directoarea Mladin a insistat să fie introduse datele elevului, argumentând că elevul poate aduce scutire. Deşi a lipsit, mediile i s-au încheiat, el nefiind singurul care nu frecventează cursurile şi are medii încheiate. De exemplu, eleva Constantin Nicoleta este înscrisă în catalogul clasei a VIII-a şi are mediile încheiate pe primul semestru, deşi a născut în toamna trecută şi momentan se află la un centru de ocrotire a mamei şi copilului, în Călăraşi.

2. Eleva Constantin Nicoleta este înscrisă în catalogul clasei a VIII-a şi are mediile încheiate pe primul semestru, deşi a născut în toamna trecută şi momentan se află la un centru de ocrotire a mamei şi copilului, în Călăraşi.

3. În locul elevei Clăteșteanu Marinela a semnat altcineva, iar suma de 270 de lei, echivalentul bursei pe septembrie şi octombrie a fost remisă lui Dinu Adrian, tatăl lui Dinu Lucian, care a pus banii la poştă la începutul lunii martie, când suma i-a fost înmânată de directoarea şcolii, Mladin Ioana, pe numele fiului său, Dinu Lucian, având ca destinaţie oraşul Tg Jiu. Dinu Adrian a fost chemat la şcoală de doamna directoare Mladin Ioana la începutul lunii martie 2014. Dinu Lucian locuieşte la Tg Jiu, la mama sa, împreuna cu Clăteşteanu Marinela.

4. Chiriac Ştefania a semnat în locul lui Vlad Marius Georgian şi în locul tatălui acestuia.

5. Ilie Alexandru Florian nu a luat niciodată bursa. De fapt, el nici nu avea dreptul, pentru că avea foarte multe absențe.

6. „S-a luat decizia reţinerii sumelor de alocaţii încasate eronat de către Vlad Marius şi Ilie Alexandru…”. Cine a luat decizia şi când? În înregistrarea făcută pe 18 februarie 2014, elevul Vlad Marius o întreabă pe Nuță Paulina dacă a luat el vreun ban, iar aceasta îi răspunde că sigur că nu a luat, pentru că nu a venit la şcoală. Dacă în februarie Vlad Marius certifica faptul că nu a luat nici un ban, cum avea el să restituie suma „încasată eronat”, sumă depusă prin foaie de vărsământ pe 3 martie 2014?

7. Dacă se verifică registrele de casă nu se vor găsi chitanţe tăiate din care să reiasă sumele încasate. Când se face o încasare se taie chitanţa şi apoi încasarea este depusă în bancă, prin foaie de vărsământ. Nici pomeneală de chitanţă tăiată. Sumele nu s-au încasat pentru că sumele nu au fost date beneficiarilor (Vlad Marius a lipsit întreg semestrul I iar Ilie Alexandru Florian recunoaşte că nu a luat niciodată bursă). Banii, de fapt, au fost scoşi din buzunar de cea care i-a luat (directoarea, secretara) şi depuşi prin foaie de vărsământ.

8. Doamna directoare nu a aprobat cele 16 ore plată cu ora ale lui Mladin şi Gingașu în Consiliul de Administraţie.
În hotărâre se scrie că „în urma deciziei consiliului de administraţie al şcolii” s-a decis acordarea orelor respective celor doi. Ce număr are decizia respectivă şi din ce dată este? Directoarea justifică acordarea orelor datorită lipsei cadrelor didactice specializate. Este total neadevărat. Există cadre didactice specializate în zonă, şi chiar dacă nu ar fi existat, orele trebuiau scoase la concurs, cum se obişnuieşte în alte şcoli.