Un bordel din Hamburg angajează românce

Nemţiii suspină după româncele noastre. Nu vă imaginaţi însă că femeile noastre sunt selectate pentru a presta vreo muncă serioasă, ci pentru a se prostitua.

Un bordel din Hamburg vrea fete frumoase din România, dispuse să-şi vândă trupurile, totul fiind cât se poate de legal, întrucât prostituţia este legalizată în Germania, scrie atitudinea.ro. Româncele noastre, şi putem paria că vor face coadă la „interviul” de angajare, vor beneficia de cazare şi transport gratuit, la care se aduagă salarii occidentale, în schimbul serviciilor sexuale.

„Casă privată, intimitate şi discreţie, clienţi formaţi, fete serioase, ofer cazare şi transport, câştiguri substanţiale„, se arată într-un anunţ. Cât despre tarife, acestea sunt exorbitante. Clienţii care le doresc o zi întreagă în compania lor pentru a le satisface cele mai ascunse fantezii, scot din buzunar până la 2500 de euro.

Iar pentru jumătate de zi, 1800 de euro. Evident, sunt şi tarife la ore, iar acestea pornesc de la 100 de euro. Escortele au fost selectate până acum din Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Braşov şi Băneasa, iar acum se face un „casting” şi pentru constănţence.