Crin Antonescu: e mai probabilă refacerea URSS decât a USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, vede imposibilă refacerea Uniunii Social-Liberale şi spune că mai plauzibilă este reconstituirea Uniunii Sovietice.

„Văd că e mai probabilă refacerea URSS, decât a USL. (…) În politică nu există miracole. Ar fi un miracol jenant dacă s-ar reface un proiect care a eşuat. (…) Să zicem că PNL are un scor prost la europarlamentare, nu face 20%. Antonescu pleacă. Nici atunci nu există nicio şansă să se refacă USL. Pentru că a durat foarte mult şi a fost foarte dureros, şi am făcut toate eforturile ca să ajungem să nu-l rupem”, a spus Crin Antonescu la un post de televiziune.