Blondina vrea la Hollywood
Vedeta Acasă TV, Adela Popescu a devenit alături de Dana Rogoz, alias Abramburica, una dintre cele mai talentate actriţe tinere care s-au afirmat în ultima vreme. Cu ajutorul lui Dan Bordeianu, aceasta a reuşit să atragă atenţia asupra sa, iar laudele pe care le-a primit de la diverşi actori celebri, i-au dat aripi.
Mai nou, se pare că Adela şi-a cam luat nasul la purtare, chiar dacă mai are mult până să ajungă o actriţă în adevăratul sens al cuvântului. Cele câteva roluri de care a beneficiat, mai mult sau mai puţin, pe pile, după cum spun unii au tarnsformat-o dintr-o tânără modestă, dornică să fure meserie, într-o „vedetă” cu aere de mare divă hollywoodiană. Chiar dacă viitorul ei în trustul Media Pro este incert, date fiiind consecinţele crizei economice, Adela are planuri mari.
O bârfeşte la greu pe iubita lui Boby Păunescu
Potrivit unor apropiaţi, aceasta şi-a propus să o ia pe urmele Monicăi Bârlădeanu şi să îşi încerce şansele la Hollywood. Iubita lui Boby Păunescu a plecat din ţară în urmă cu aproape doi ani, cu ambiţia de a deveni o actriţă de succes. Chiar dacă a obţinut câteva roluri în producţii americane, Adela pare să aibă ceva împotriva frumoasei românce care s-a stabilit în SUA. Aceasta a fost auzită vorbind foarte urât despre Monica Bârlădeanu, despre care spune că nu are nicio treabă cu actoria.
Surse din cadrul studiourilor de la Buftea ne-au confirmat părerea proastă pe care tânăra Adela o are despre colega ei de breaslă. Se pare că blondina este de părere că frumoasa Monica ar fi făcut numeroase compromisuri pentru a se face cunoscută şi fără banii iubitului nimeni nu s-ar fi uitat la ea. Îi propunem Adelei Popescu să îşi aducă aminte cum a obţinut ea rolurile în telenovele şi abia apoi să o bârfească pe Monica Bârlădeanu. (M.P.)