Dacă cele semnalate se confirmă, directoarea liceului se face vinovată de o serie de infracțiuni.
Furtul burselor elevilor, împărțirea orelor suplimentare în mod discreționar, doar către anumite cadre didactice sau chiar către persoane necalificate, impunerea propriului fiu ca lider sindical – sunt doar câteva dintre acuzele pe care un profesor al unui liceu călărășean le aduce directoarei instituției de învățământ.
Dar cele mai grave acuzații se referă la furtul banilor pe care anumiți elevi trebuia să-i primească drept bursă, în cadrul programului „Bani de liceu”.
Ma numesc Căpraru Maria si sunt profesor titular cu gradul definitiv la Liceul tehnologic „Matei Basarab” din comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi. Am 47 de ani. Sunt dirigintă la clasa a X-a. Vreau să vă semnalez un fapt incalificabil în legătură cu acordarea bursei „Bani de liceu”. În şcoala în care activez au fost aprobate un număr de 32 de dosare în cadrul programului „Bani de liceu”, în data de 29 octombrie 2013. Anexez lista elevilor ce au obţinut aceste burse (13 elevi de la clasa a X-a si 19 elevi de la clasa a IX-a). Între timp, elevul Vlad Marius Georgian nu a mai venit la şcoală. (El nu a frecventat decât câteva săptămâni şcoala în cursul semestrului I).
A prezentat actele necesare dosarului de bursă, dar părinţii lui nu au venit sa semneze dosarul pentru că el nu a mai venit la şcoală. În catalog veţi găsi mediile încheiate pe semestrul I pentru că doamna directoare ne-a spus sa punem note și să încheiem mediile. De fapt, Vlad Marius Georgian nu este singurul elev la care s-a procedat aşa. Eu, ca dirigintă, am propus doamnei directoare Mladin Ioana să nu introducem datele dosarului elevului Vlad Marius Georgian în sistemul burselor „Bani de liceu”.
Dumneaei a fost de acord în prealabil, dar apoi s-a răzgândit si mi-a spus sa introduc în baza de date și acest dosar. Am făcut întocmai, deși dosarul nu era semnat de părinţii lui Vlad Marius Georgian si nici de el. Pe data de 6 noiembrie, eleva clasei a X-a Clatesteanu Marinela a abandonat şcoala, dar a avut și ea dosar de bursă „ Bani de liceu”. Dosarul i s-a aprobat ulterior, însă nu a semnat statul de plată niciodată. Bănuiesc că și ea a fost trecută pe statul de plată (cel puțin două luni, septembrie și octombrie), aşa cum a fost și Vlad Marius trecut până în decembrie 2013, inclusiv (Marinela poate fi contactată, se află la Tg. Jiu).
În data de 20 februarie 2014, doamna profesoară Nuţă Paulina a mers în clasă cu dosarul lui Vlad Marius pentru a-l pune pe acesta să semneze cererea de bursă. (Dosarul nu era semnat pentru că elevul nu s-a mai prezentat la școală si am considerat că nu trebuie introdus în baza de date pentru „Bani de liceu”). În momentul în care doamna Nuţă a intrat în clasă, Vlad lipsea, aşa că a obligat-o pe eleva Chiriac Ștefania să semneze pentru Vlad Marius și pentru părinţii lui. Fata a semnat fără să ştie ce a semnat, pentru că a avut încredere că doamna profesoară nu o pune să facă ceva nepermis și pentru că i-a fost frică că o lasă corigentă, dar după aceea mi-a spus mie ce a fost pusă sa facă, eu fiind diriginta clasei a X-a, din care Ştefania face parte.
Am investigat și am ajuns la concluzia că la mijloc e un lucru necurat. De ce dosarul nu mi-a fost dat mie, pentru că eu eram dirigintele clasei? Apoi, am aflat că nici elevul Ilie Alexandru Florian, din casa a IX-a, nu a luat niciodată bursă, deși a avut dosar de bursă, pe motiv că a avut absențe. De ceva timp nu mai vine la școală nici eleva Bibescu Păpuşa, de la clasa a IX-a, colegii ei spunând ca s-a măritat. Am mai aflat că pe data de 17.12.2013 a fost virată în contul Liceului tehnologic „ Matei Basarab” prin dispoziţia de plată 1285, suma aferentă bursei „Bani de liceu” pe luna decembrie (31 de beneficiari cu 116 lei cuveniţi, total 3596 lei). Am solicitat la secretariat să văd statul de plată, pentru că eu fac parte din comisia de acordare a burselor şcolare (sau cel putin aşa mi s-a spus când am fost pusă să semnez la începutul anului şcolar). Doamna secretară (care e ieşită la pensie de ceva vreme, dar încă lucrează), mi-a spus că nu este statul la ea. Am solicitat de două ori statul și am primit acelaşi răspuns.
Ca o paranteză, vă pot spune ca în şcoala aceasta se întâmplă multe lucruri necurate. În anul 2011 mi-au fost luate orele de limba franceză, opt la număr, și date de către doamna directoare cuiva care nu dăduse niciodată examen în învăţământ până la acea dată. Am făcut un memoriu, care are numărul 19319/08.12.2011, pe care l-am trimis Ministerului Educaţiei si am primit o parte din ore înapoi.
Un alt aspect negativ. Doamna Nuţă Paulina activează ca profesor de specialităţi la clasele a IX-a și a X-a. Are un comportament cu totul neadecvat. La o oră, nervoasă fiind, a strigat unui copil din clasa a X-a (Vasile Iulian Mirel) : „Fir-ai al dracului de javră!”. Le spune copiilor „proști” și le reproşează că sunt „ţigani”. Se enervează foarte repede și insultă. Puteţi întreba copiii și ei vă vor certifica.
Și mai e încă ceva. Cum poate un profesor sa aibă o norma săptămânală de 34 de ore? Am doi colegi care au 34 de ore pe săptămână.
În şcoala noastră directoarea se numeşte MLADIN IOANA (directoare din 1990, pare-mi-se), iar preşedintele de sindicat se numeşte MLADIN VALENTIN. Dumneaei e mama, iar dumnealui e fiul.
Știu că acest memoriu o sa ajungă la doamna directoare, pentru că și celălalt a ajuns, dar m-am săturat să văd în fiecare zi cum interesele personale primează și cum copiii suferă, și în loc să înveţe ceva bun capătă apucături rele.
Vă rog din tot sufletul să faceţi ceva. Copiii noştri au nevoie de exemple pozitive și nu de lupi în piele de oaie.
Va mulţumesc. Sper că după acest memoriu o să mai rămân în învăţământ, pentru că sunt singurul susţinător al fiicei mele>>.
