HOBBY. O ştire de ultimă oră s-ar putea adăuga, printr-un efort de imaginaţie asociativă, la dosarul extrem de voluminos al crizei gazelor.
Ştirea este că, în timp ce Europa dârdâie din greu şi-i clănţănesc toţi dinţii din gură, premierul Vladimir Putin s-a apucat de…pictură!!! Este vorba despre un tablou pictat de însuşi Putin, cu mânuţele lui, care va fi expus sâmbătă, într-o expoziţie ce se va vernisa la Sankt Petersburg. O anume parte a presei, cea îndelung linguşitoare, consemnează că premierul Putin a scos la iveală o latură a firii sale, mai puţin cunoscută de marele public, demonstrând nu numai că are talent la pictură, ci şi că este un suflet generos.
Despre talent se poate vorbi mult şi cu folos, ceea ce pe „maestrul” Putin nu prea credem că l-ar interesa. Cât despre generozitate, iertată fie-ne îndoiala, nu vedem de unde şi până unde ar putea ea fi legată de pictarea unui tablou! Dar să trecem peste aceste amănunte, inclusiv peste faptul că a existat şi un oarecare Adolf Hitler, care şi el şi-a petrecut zeci, dacă nu chiar sute de zile în faţa şevaletului. Amintind că pânzele neamţului se vând astăzi la sume exorbitante, precizăm că nu facem nicio legătură între tabloul lui Putin şi cele ieşite de sub penelul necunoscutului Adolf Hitler.
Altfel spus, e doar o nevinovată coincidenţă între funcţiile deţinute de cei doi şi pasiunea lor pentru pictură. Revenind la tabloul ce va fi expus la Sankt Petersburg, acesta înfăţişează cerul nopţii în timpul iernii. Cerul este zărit prin geamul unei case ţărăneşti, geamul fiind încadrat de o perdea din dantelă brodată. Opera, intitulată „Uzor" (Broderie), face parte dintr-o colecţie de alte 26 de picturi – una pentru fiecare literă a alfabetului chirilic – desenate de celebrităţi ruse şi comisionate de Ţarskoe Selo, un fond cultural cu sediul în Sankt Petersburg.
Singura condiţie impusă de organizatorii expoziţiei era ca autorul să accepte ca imaginea pictată să poată fi asociată cu nuvela „În noaptea de Ajun", de Nikolai Gogol, ceea ce pictorul a acceptat fără să crâcnească. Din punctul nostru de vedere, organizatorii i-ar fi putut solicita lui Putin să picteze o compoziţie cu nişte ţevi de gaze. Ar fi fost o compoziţie extrem de actuală şi ar fi fost mult mai înţeleasă de marele public dacă pictorul ar fi reuşit performanţa de-a le picta în aşa fel încât privitorii să simtă că ţevile acelea sunt goale. Cât despre faptul că Putin a pictat „Broderia” într-un timp record, de numai un sfert de oră, că ar fi beneficiat de oareşcari îndrumări din partea unei artiste, sau că veniturile din licitaţie vor fi donate unei biserici şi unor spitale de pediatrie din Sankt Petersburg, acestea sunt doar nişte simple amănunte, pete de culoare menite să ilustreze generozitatea pictorului amator, dar nu şi naiv. (VN)