Gică Popescu transmite primul mesaj din închisoare, după ce a fost încarcerat în urma condamnării din Dosarul Transferurilor.
Fostul internaţional Gică Popescu spune că nu vrea să fie graţiat, în ciuda curentului în favoarea sa creat în întreaga ţară. Fostul căpitan al primei reprezentative va da publicităţii o scrisoare deschisă prin intermediul căreia vrea să spună tuturor că nu vrea să fie graţiat, ci vrea să-şi execute pedeapsa.
Gică Popescu, împreună cu avocaţii şi familia, vrea să liniştească apele. „Nu am nevoie de aşa ceva în momentul ăsta. Am primit o pedeapsă, o voi ispăşi, respect legea şi nu mă gîndesc acum la aşa ceva”, este mesajul pe care Popescu ar vrea să-l transmită.