Andreea Marin lovită în orgoliu. Ce umilinţă pe zâna…

Toată săptămâna aceasta lumea mondenă a dezbă tut o ştire fierbinte lansată de un tabloid. Şi anume, s-a vorbit despre noua ofertă de muncă a Zânei Andreea Marin care, după o perioadă destul de lungă a dat semne cum că ar vrea să revină pe micul ecran în postura de realizator de emisiuni.

Astfel, s-a dat ca sigur faptul că Zâna a bătut palma cu turcii de la Kanal D pentru a realiza un show, copie „la indigo” după foarte vizionatul „Dansez pentru tine” al soţului Ştefan Bănică. Emisiunea Zânei urma să se numească „Dansând pe gheaţă”, mai multe perechi formate din patinatori profesionişti şi vedete luându-se la întrecere în scopuri caritabile.

Nu vrea să devină o „prelungire“ a bărbatului ei

Când toată lumea comenta modul în care se vor descurca cei doi, în familie, dat fiind faptul că vor fi rivali, sau cum va fi primită de public această alegere a Zânei, vedeta a venit în stilul-i caracteristic cu o „surpriză”. A infirmat vehement zvonul, catalogându-l ca nefondat, chiar dacă multe surse credibile susţineau varianta unor negocieri duse la bun sfârşit cu Kanal D. Se discuta chiar şi de o sumă importantă pe care Zâna urma să o primească de la televiziunea turcă, dar şi de bugetul emisiunii sau de tronsonul orar pe care urma să fie difuzat showul. Tot în această perioadă se pare că Zâna a mai purtat discuţii cu PRO TV, postul de televiziune la care îşi doreşte cu disperare să ajungă. Dat fiind faptul că în afară de Esca, televiziunea lui Sârbu nu mai are o altă vedetă de greutatea ei, zâna Marin consideră că este exact ce lipseşte trustului. Anul trecut, tot cam pe această vreme, Cătălin Tolontan anunţa că Marin va semna cu PRO-ul, urmând să devină coprezentatoarea lui Ştefan Bănică la „Dansez pentru tine”.

Propunerea a înfuriat-o de-a dreptul, vedeta considerând inacceptabil să devină o „prelungire” a soţului său. „Nu există pentru mine opţiunea „Dansez pentru tine”. Nu am luat niciodată în calcul această variantă, postura de coprezentator nu ar fi o evoluţie pentru mine. Mai mult nu e momentul să spun, pentru că orice negociere e un demers confidenţial şi eu respect acest principiu. Când voi încheia negocierile, aşa cum e normal şi am făcut mereu, voi spune cu voce tare ce planuri concrete am. Cert e că voi face paşi înainte ca producător, nu doar ca moderator”, a spus la acea dată Andreea Marin.

Lovită în orgoliu

Surpriză însă, se pare că anul acesta, trustul lui Sârbu i-a făcut exact aceeaşi oferă Andreei. Conducerea televiziunii din Pache Protopopescu a reuşit să îi provoace Zânei o criză de isterie. Unele persoane din anturajul vedetei susţin că aceasta se simte complet jignită de oferta de coprezentator al lui Bănică. „Pentru ea care consideră că e unul dintre cei mai buni oameni de televiziune, cu aproape 10 ani de experienţă în spate, este inadmisibil. S-a simţit profund jignită că PRO şi-a bătut joc de ea, doi ani la rând cu oferta de a fi un fel de asistentă a soţului. Are un orgoliu imens şi dacă nu obţine ce vrea, preferă să se lase de televiziune”, ne-a declarat sursa noastră. (M.P.)