Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos şi-a început cariera politică printr-o „lovitură”: la 21 de ani, tânărul Marcos l-a împuşcat pe adversarul politic, victorios în alegeri, al tatălui său, un anume Julio Nalundasam.
Era imediat după primele alegeri naţionale din Filipine. Marcos a fost condamnat, dar apoi eliberat de Curtea Supremă de Justiţie, formată din colaboratori ai Germaniei naziste, ca Marcos şi tatăl său. Deşi criminal, fals erou de război şi agent nazist, Ferdinand Marcos devine preşedintele al Filipinelor în 1965. Sub el, datoria externă a statului a „sărit” de la 2 miliarde de dolari la 30 de miliarde. Dar, deoarece companiile americane aveau afaceri prospere în Filipine, Washingtonul – ca de obicei – a închis ochii şi a continuat să „pompeze” masiv în regimul lui Marcos.
Administraţia Carter – care făcea mare tapaj de drepturile omului – a intervenit direct la Banca Mondială pentru un credit de 88 de milioane de dolari acordat lui Marcos, a sporit ajutorul militar cu 300% şi l-a definit pe Marcos ca pe un „dictator blând”. Încă din 1976, „Amnesty International” a dat publicităţii un raport privind numele a 88 de deţinuţi politici care fuseseră torturaţi în Filipine. Lovirea repetată a capului de pereţi, arderea organelor genitale şi a părului pubian, bătaia cu bâta, cu pumnul, cu sticla sau cu patul armei au fost printre torturile identificate de „Amnesty International” ca practicate de regimul Marcos. Un an mai târziu, în 1977, Marcos şi-a cvadruplat numă- rul forţelor armate, în timp ce în închisori zăceau peste 60.000 de filipinezi, fără proces sau asistenţă juridică. Din 1972, Marcos guverna Filipinele cu ajutorul legii marţiale.
Totuşi, în 1981, vicepre- şedintele american George Bush îl creditează din nou pe Marcos în faţa opiniei interna- ţionale, salutând „adeziunea la principiile democraţiei şi la procesele democratice”. În 1986, Ferdinand Marcos este răsturnat de la putere de o coaliţie condusă de Corazon Aquino, văduva unui lider al opoziţiei anti-Marcos. Doi ani mai târziu, în 1988, Ferdinand şi Imelda Marcos se refugiază în Hawaii, pentru a scăpa de un proces pentru fraudă şi evaziune fiscală. În 1989, Ferdinand Marcos moare, dar soţia sa revine în Filipine, unde candidează, fără succes, la alegerile prezidenţiale din 1992, fiind învinsă de Corazon Aquino.
În mai 1993, Imelda Marcos este condamnată la 18 ani pentru corupţie, dar apoi amnistiată. Participă şi este aleasă membru în Congres din partea partidului lui Marcos, la alegerile din mai 1995. Între timp, cu ajutorul unor avocaţi americani, Imelda Marcos încearcă să recupereze ceva din zecile de miliarde depuse în secret de soţul ei în bănci elveţiene. Până acum, a reuşit să recupereze doar 2.000 de dolari.
Dan Aldea
