Gustări ideale pentru un abdomen plat

Sunt ușor de preparat și durează doar câteva minute! Le poți consuma la micul dejun sau în oricare alt moment al zilei, drept gustare.

1. Surpriza Mango

Cantități pentru o porție:
Un sfert de pahar de cubulețe de mango
Un sfert de pahar de piure de avocado
Jumătate de pahar de suc de mango
Un sfert de pahar de iaurt de vanilie 0% grăsime
1 lingură suc de limeta proaspăt stors
1 lingură zahar
6 cuburi de gheață

Pune toate ingredientele de mai sus într-un blender și amestecă bine. Toarnă crema astfel obținută într-un pahar mare și poți garnisi cu felii de mango sau zmeură proaspată

Valori nutriționale: 268 calorii, 5 g proteine, 53 g carbohidrați, 6 g grăsimi, 1 g grasimi saturate, 1 mg colesterol, 84 mg sodiu, 4 g fibre

2. Afine cremoase

Cantități pentru o porție:
1 cană lapte degresat
1 cană afine congelate neîndulcite
1 lingură ulei de semințe organice de în presat la rece

Amestecă toate ingredientele, minus uleiul, într-un blender și toarnă totul într-un pahar înalt. Apoi adaugă uleiul și amestecă cu o lingură. Poți orna cu câteva afine proaspete.

3.Cocktail de banană și unt de arahide

Cantităi pentru o porție:
O jumătate de cană lapte degresat
O jumătate de cană de iaurt simplu degresat
2 linguri de unt de arahide nesărat
Un sfert de banană coaptă
1 lingură miere
4 cuburi de gheață

Pune toate ingredientele într-un blender și amestecă bine. Toarnă totul într-un pahar.

Valori nutriționale: 410 calorii, 19 g proteine, 50 g carbohidrati, 16 g grasimi, 2 g grasimi saturate, 5 mg colesterol, 289 mg sodiu, 3 g fibre.

4. Iaurt de vanilie și afine

Cantități pentru o porție:
1 cană lapte degresat sau lapte de soia
1 iaurt de vanilie cu conținut mic de grăsime
1 cană de afine proaspete
1 lingură ulei de semințe organice de in presat la rece
O mână de afine congelate

Amestecă toate ingredientele de mai sus, minus lingura de ulei, într-un blender și mixează bine, toarnă totul într-un pahar mare și la sfârșit adaugă lingura de ulei și amestecă.

Valori nutriționale: 360 calorii

5. Deliciu cu ciocolată

Cantități pentru o porție:
O jumătate de cană de lapte degresat sau lapte de soia
1 iaurt de vanilie cu conținut mic de grăsime
Un sfert de cană de fulgi de ciocolată (ciocolată rasă)
O cană de zmeură proaspătă
O mână de zmeură congelată

Pune toate ingredientele în blender și mixează bine. Toarnă totul într-un pahar și mănâncă cu lingura.

Valori nutriționale: 387 calorii