Tipuri de orgasm

Orgasmul superficial. Este mai mult un fenomen genital şi reflex, manifestat mai mult prin contracţii ritmice ale muşchilor perineului. În cazul femeilor, orgasmul superficial poate fi stimulat de sensibilizarea zonelor erogene extravaginale, şi în special a clitorisului, asociat cu o contracţie a muşchilor coapselor şi abdomenului.

Orgasmul profund. Fiind o formă mai completă, asociată adesea cu stimulări vaginale profunde, se caracterizează şi prin faze paroxistice, cu manifestări de genul ţipetelor, lacrimilor, oprirea respiraţiei, ceea ce aduce o stare profundă de satisfacţie şi relaxare sau stări mai înalte şi mai elevate.

Orgasmul clitoridian. Local, superficial, extern, creează la început un soi de nondependenţă faţă de bărbat. Acest orgasm are o legătură predominantă cu energia de tip solar, iar femeile care practică adesea orgasmul clitoridian îşi pot amplifica egoismul şi masculinitatea. Însă orgasmul clitoridian poate fi corelat şi cu alte tipuri de orgasm, cum ar fi orgasmul vaginal şi cel clitorido-vaginal.

Orgasmul vaginal. Există două forme distincte a orgasmului vaginal: orgasmul vaginal inferior, localizat în zona perineului, la intrarea în vagin, incomplet, şi orgasmul vaginal profund. Cea de-a doua formă a orgasmului vaginal, cel profund, este orgasmul care atinge celebrul punct G, localizat pe peretele anterior vaginal, corespondent zonei părului pubian, cu aproximaţie. La atingere, punctul G sugerează forma unui bob de fasole, iar în anumite cazuri poate deveni de 3-4 ori mai mare. În cazul bărbaţilor glanda prostată deţine atributele unui punct G. Stimularea lui se poate face prin masarea uşoară a peretelui rectal anterior.

Orgasmul cervico-uterin. Acest orgasm apare când contracţiile sunt suficient de profunde şi de puternice, vibraţiile lui lungi şi blânde, care par să urce, împrăştie o senzaţie extrem de plăcută în tot corpul şi mai ales în zona capului. E un fel de orgasm „în afara corpului”, care poate conduce chiar şi la forme de extaz.

Orgasmul total. Pe fondul unei disponibilităţi amoroase extrem de mare se pot experimenta trăiri cu totul şi cu totul excepţionale. Orgasmul total are calitatea de a condesa toate celelalte forme de orgasm, la un loc. (A.M.)