Tinctura de Arnică
Tinctura se prepară din 20 g plantă macerată timp de 10 zile în alcool de 70 grade, după care se filtrează şi se păstrează la rece. Cura cu tinctură de arnică durează 30 de zile, se iau 30 de picături de tinctură de trei ori pe zi, înaintea meselor principale, într-un pahar cu apă plată. Această tinctură ajută la întărirea imunităţii.
Infuzie de Brânca-ursului
Infuzia se prepară din două linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă în clocot. Se lasă la infuzat aproximativ 10 minute, se strecoară şi se consumă. Se recomandă consumarea a trei căni cu infuzie pe zi.
Decoct de Brusture
Se iau două linguriţe de rădăcină mărunţită, se pun la fiert în 250 ml apă rece, pentru 10 minute, se strecoară şi se consumă ca atare sau îndulcit cu o linguriţă de miere de albine.
Sirop de Boz
Se culeg fructe coapte, şi se aşază în straturi de 2 cm într-un borcan de 800 g. Peste fructe de toarnă zahăr şi se continuă la fel până la umplerea borcanului. Se pune borcanul la frigider pentru 24 de ore – la macerat iar a doua zi, se filtrează şi se pune într-o sticlă. Se iau trei linguriţe de sirop pe zi, înaintea meselor principale.
Infuzie de flori de Castan
O linguriţă de flori de castan uscate se infuzează în 250 ml apă în clocot. Se ţine vasul acoperit 5 minute, se filtrează şi se consumă cantitatea obţinută pe parcursul întregii zile. Nu se consumă mai mult de o cană de infuzie pe zi deoarece este toxic.
Soluţie de Castane cu gaz
Se iau 10 castane, se curăţă de coajă şi se zdrobesc, se pun într-un vas de sticlă şi se toarnă 200 ml gaz. Se închide vasul şi se lasă astfel o lună de zile, după care se strecoară, iar lichidul obţinut se
foloseşte pentru cataplasme, pe sânul afectat, seară de seară. Această soluţie ajută la accelerarea circulaţiei în zona afectată de noduli.
Cataplasme cu Dovleac
Se ia o felie de dovleac şi se scoate miezul de pe coajă, se transformă în pastă şi se adaugă două-trei linguri de miere de albine, se amestecă bine; se aplică pasta pe o batistă sau o bucată de pânză de bumbac şi se aplică pe sân. Durata menţinerii acestor cataplasme este de la 2 ore la 8 ore, de regulă pe durata întregii nopţi. Ajută la calmarea durerilor.