Mihaela Rădulescu are planuri mari pentru 2014. Uite ce ne pregătește!

Mihaela Rădulescu este o femeie foarte activă, mereu implicată în câte o cauză sau cu idei pentru noi proiecte. Deşi anul nu a început bine, diva de la Monaco are deja stabilite câteva activităţi pe plan profesional.

Mihaela a mărturisit că are mai mult lucruri stabilite, printre care şi două interviuri, unul cu un paraşutist austriac, Felix Baumgartner, iar altul cu alpisinistul român care a escaladat Kilimanjaro, Costin Miu.

„Am mai fost îmbrăcaţi la fel când purtam tricourile de suporteri ai lui Toma Coconea. Acum purtăm acelaşi model de geacă – o ediţie limitată, dedicată lui Felix Baumgartner, a cărui săritură din spaţiu am urmărit-o cu mari emoţii. În planul meu de activităţi profesionale pe anul ăsta, am trecut şi realizarea unui interviu cu acest sportiv incredibil şi am făcut o cerere în acest sens către Redbull România, mai exact către Andreea Roxana Mitrache, pr-ul lor. Prima veste bună e că… e posibil.

Până voi afla şi când are omul o zi liberă pentru mine, îi port cu mare plăcere geaca şi îi studiez realizările. Cam tare băiatul ăsta… Ador oamenii care au asemenea îndrăzneală, atâta determinare şi harul de a fi pionieri, în orice domeniu. Bănuiesc că sunt destui şi în jurul vostru, rămâne doar să aveţi curiozitatea de a-i cunoaşte şi deschiderea de a vă inspira din cheful lor de a trăi viaţa la o asemenea intensitate….

Chiar şi aici avem un prieten pe care-l ştiţi din acţiuni civile (ba vrea să salveze Gara de Nord, ba vrea să nu mai fim înşelaţi de taximetrişti) – se numeşte Costin Miu şi tocmai pleacă pe vârful Aconcagua – şi el e un model pentru mine şi abia aştept să vă fac cunoscută şi povestea lui, tot într-un interviu pe care sper să-l pot realiza cu el cât mai curând.

O să vă tot arunc „momeli” din astea, până o să vă vină cheful de făcut trăznăi care să vă facă să vă redescoperiţi…, să gustaţi şi partea picantă a vieţii…, să vă zgândăriţi pasiunile şi visele pierdute…”, a scris Mihaela pe pagina sa de Facebook.