Sâmbătă, 13 decembrie, Asociaţia Off-Road Adventure România şi Asociaţia non-profit SALVATORII BGS (BGS- divizia dezastre) au derulat o nouă campanie umanitară. Peste 40 de maşini de teren special echipate pentru condiţii de iarnă şi relief extrem au plecat din Bucureşti la ora 4 dimineaţa cu destinaţia Chiliile, un sat izolat de munte de lângă Buzău. Lor li s-au alăturat şi vedete din televiziune, adânc pătrunse de spiritul sentimentelor de ajutorare în preajma Sărbătorilor de Iarnă.
Oţil a împărţit saci cu ajutoare sătenilor
Izabela Caragea şi Cătălina Mihăescu au fost primele care au zis „da” în aventura montană, deşi pe Izabela o aştepta o intrare în direct la ora 18.00, la pupitrul ştirilor Naţional TV.
Dani Oţil, un binecunoscut al aventurilor off-road, s-a înscris în caravana umanitară, împărţind saci cu ajutoare sătenilor care nu ştiau prea multe despre civilizaţia urbană. La Căminul Cultural Chiliile, de la primele ore ale dimineţii, primarul comunei a reuşit să mobilizeze voluntari care să facă sacii cu ajutoare: şampon, detergent, făină, zahăr, conserve, fructe, dulciuri pentru copii, haine, pături, chiar şi rechizite au primit peste 900 de persoane, pe baza listelor întocmite de primăria din sat.
Pentru a ajunge la ei, Salvatorii BGS au folosit călăuze şi maşini de teren din parcul auto al BGS şi din Asociaţia Off-Road Adventure Romania. „În fiecare an noi încercăm să ne aducem contribuţia la masa de sărbători a românilor uitaţi de lume şi de civilizaţie. Şi eu particip în Campionatul Naţional de Off-Road şi de multe ori descoperim nişte zone care ne surprind prin modestia cu care îşi duc traiul semenii noştri. Anul acesta am ales Chiliile, şi ne-am mobilizat cu toţii să facem Sărbătorile de Iarnă mai uşoare pentru locuitorii acestor zone. Noi suntem obişnuiţi cu operaţiuni de salvare şi datorită experienţei noastre ajungerea în zone greu de imaginat ca acces nu reprezintă o problemă. Din fericire, de data asta nu a fost vorba de salvare propriu-zisă, ci doar de o operaţiune umanitară pentru care am pus la bătaie mare parte din maşinile de teren din parcul nostru auto. Sunt zone în care o maşină obişnuită nu ar putea pătrunde sub nicio formă”, a declarat Bogdan Oprea, preşedintele organizaţiei non-profit Salvatorii BGS.
Numeroase familii izolate
Asemeni multor altor zone montane din România şi în aria pe care Salvatorii o atacă acum, există un număr mare de familii care trăiesc în comunităţi izolate, în sate situate pe vârfuri de munte, cu drumuri greu practicabile ducând un trai greu de imaginat pentru acest secol. Fără electricitate şi apă curentă, locuitorii de aici sunt lipsiţi de mijloace de trai moderne, departe de facilităţile urbane, de accesul la alimentele de bază, de societate, şi acces la informaţie. Asociaţia SALVATORII BGS derulează în fiecare an în preajma Sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun acţiuni umanitare menite să ajute locuitorii comunităţilor izolate, implicându-se şi în acţiuni de salvare în zone calamitate din România.
„Au fost şi câteva persoane publice care s-au mobilizat foarte bine şi au plecat alături de noi în această acţiune cu entuziasm: Izabela Caragea, Cătălina Mihăescu. Dani Oţil este foarte apropiat de cei de la Offroad Extrem şi a luat parte la realizarea sacilor şi împărţirea ajutoarelor pentru locuitorii din Chiliile cu la fel de mare pasiune ca într-o nouă aventură offroad. Nu multe „vedete” acceptă să se trezească şi să meargă cu noi de la primele ore ale dimineţii, prin frig, în munţi, în zone în care nici telefonul mobil nu are semnal… Nici măcar pentru o cauză atât de nobilă. Dar le mulţumim celor care au reuşit acest lucru şi s-au implicat în mod autentic şi sincer în Operaţiunea Chiliile", a declarat Simona Chitac, manager al agenţiei de PR in PRogress. (S.S.)