Proteste în Capitală, împotriva noului Cod Penal

Aproape două mii de persoane manifestează duminică în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, contra „superimunităţii” pe care şi-o doresc parlamentarii.

Un grup de suporteri au aprins o torţă pe care au aruncat-o spre jandarmi, însă aceasta a căzut în mulţime, ei fiind huiduiţi de ceilalţi protestatari, informează Mediafax.

Manifestanţii , adunaţi la în zona fântânii de la Universitate, au trecut de efectivele de jandarmi şi au ocupat Bulevardul Regina Elisabeta şi Calea Victoriei.

Ei s-au regrupat apoi pe Calea Victoriei şi au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, scandând „Demisia” şi „Jos Guvernul Ponta”.

„Protestatarii au încercat să blocheze circulaţia atât la Piaţa Universităţii, cât şi în Piaţa Victoriei. Jandarmii au făcut toate demersurile pentru a nu fi blocat traficul. S-a încercat în mai multe rânduri forţarea rândurilor de jandarmi, unii manifestanţi au aruncat materiale pirotehnice către jandarmi. Colegii meu au folosit materialele din dotare pentru a-i împiedica pe protestatari să treacă spre Guvern”, a declarat pentru Realitatea TV Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Protestatarii au venit cu steaguri şi pancarde cu mesajele „Parlament penal fugi de tribunal”, „Parlamentarii României, teroriştii democraţiei”, „Parlament penal + Guvern corupt = stat vândut”, „România, frumoasa adormită” şi „Nu vă atingeţi de SRI, sunt singurii care ne ascultă”.

„Politicienii, pentru o corporaţie, bat oameni nevinovaţi”, scrie pe o altă pancartă făcându-se referire la protestele de la Pungeşti faţă de amplasarea în zonă a primei sonde pentru explorarea gazelor de şist, de către compania americană Chevron.

Zona în care se desfăşoară protestul este securizată de jandarmi.

Motivul pentru care oamenii au ieşit în stradă: Codul Penal

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal, transmite Mediafax.

Tot marţi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Modificările au fost contestate puternic de preşedintele Traian Băsescu care a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici. Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt „dramatice” şi „dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie” precum DNA sau ANI.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a arătat că, în urma modificărilor aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu a spus, la rândul său, că, în urma modificărilor, „se va crea o super-imunitate”, iar „istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi”.

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a precizat, joi, într-un comunicat, că nu avea obligaţia să ceară avizul CSM.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

PDL a depus, joi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate marţi de Camera Deputaţilor la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat, joi, Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor.