Primar îndepărtat cu poliţia din secţia de votare

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţia a intervenit în secţia de votare a comunei Săcelu din judeţul Gorj, pentru a-l îndepărta de la faţa locului pe primarul localităţii, Ion Voica, care insista să aplice personal ştampila Primăriei pe sigiliile urnelor, potrivit MEDIAFAX.

Primarul, care candidează pentru al doilea mandat, a mers la cele două două secţii din comună, insistând să ştampileze personal sigiliile deja aplicate de preşedinţii birourilor electorale pe urne şi în spaţiile de depozitare a buletinelor de vot.Conform preşedintelui BEJ Gorj, judecătorul Mihai Pistol, primarul a fost îndepărtat de poliţişti, explicându-i-se că riscă sancţiuni dacă nu va părăsi secţiile de votare.

Printre votanţii din judeţul Gorj se numără şi premierul Victor Ponta, care îşi exercită dreptul de vot în localitatea de domiciliu, Baia de Fier.