Care este diferenţa filiaţiei materne faţă de cea paternă, ne întreabă Adriana Cristea din Târgovişte?
Filiaţia reprezintă un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un strămoş al ei. Totodată reprezintă şi descendenţa dintre copil şi fiecare dintre părinţii lui.
Clasificare:
– filiaţia după mamă se numeşte filiaţie maternă;
– filiaţia după tată este paternă.
Filiaţia faţă de mamă se stabileşte la fel, indiferent dacă copilul este din căsătorie sau din afara ei. Pentru a exista situaţia de filiaţie maternă trebuie să existe două elemente esenţiale:
– naşterea;
– identitatea copilului căruia dorim să-i stabilim filiaţia, stabilită în funcţie de naşterea acelui copil de către femeia faţă de care dorim să stabilim acest raport.
Dovada filiaţiei se face numai cu certificatul de naştere. Paternitatea din căsătorie se stabileşte datorită prezumţiei, adică a presupunerii de căsătorie, respectiv a prezumţiei de paternitate. Paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili prin:
– recunoaşterea voluntară din partea pretinsului tată;
– recunoaşterea forţată, adică prin apelarea la justiţie privind stabilirea paternităţii copilului.
Prezumţia este următoarea, filiaţia faţă de mamă vine să adauge la relaţiile pe care aceasta le-a întreţinut cu presupusul tată. Pentru clarificarea paternităţii din căsătorie prezumţia legală indică filiaţia faţă de mamă şi existenţa căsătoriei acesteia cu soţul său, căsătorie bazată pe relaţii intime cu el de fidelitate între soţii. Recunoaşterea de paternitate intervine în situaţia copilului din afara căsătoriei:
– recunoaşterea voluntară se face prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin act înscris în faţa unui notar public sau prin testament;
– recunoaşterea forţată, respectiv acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei se va înainta de către copilul minor sau major prin mama sa, împotriva pretinsului tată.
Instanţa va cita autoritatea tutelară dar numai după ce a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi şi dacă se pune problema încredinţării copilului şi a stabilirii contribuţiei lor la cheltuielile ce pot apărea. Termenul legal este mai mare decât în cazul tăgăduirii paternităţii, respectiv un an de zile de la naşterea copilului.
Se admit toate mijloacele de probă legale iar în plus se mai permite:
– proba serologică a sângelui;
– proba antropologică, respectiv pigmentul pielii, conformaţia oaselor, etc;
– proba dactiloscopică, respectiv amprentele.
Proba antropologică şi cea dactiloscopică reprezintă simple indicaţii care vin să completeze mijloacele legale de probă. Efectul principal al recunoaşterii de paternitate este acela al stabilirii pensiei de întreţinere al copilului minor. Felicia Mirea
