Din 2007 până acum au fost 9 regizori care au lucrat la „Dinastia Tudorilor” şi un singur „creator” (scenarist), Michael Hirst.
În 2 sezoane, Hirst a reuşit să captiveze lumea întreagă prezentâ nd povestea lui Henric al VIIIlea, al doilea monarh al Casei Tudor şi unul dintre cele mai controversate personaje din istorie. Cu Jonathan Rhys Meyers în rolul lui Henric, care poate are o înfăţişare mai plăcută decât personajul pe care îl interpretează, dar reuşeşte să intre perfect în starea impusă de rol, „The Tudors” începe cu portretizarea perioadei în care Henric se pregătea să intre în război cu Franţa. Sunt prezentate într-o reconstituire perfectă a epocii atât viaţa sa nefericită şi incertă de familie – Henric fiind căsătorit cu Catherine de Aragon, văduva fratelui său, care îi dăruise o fiică, dar de puritatea căreia nefiind convins – cât şi numeroasele sale aventuri de la Curte.
Cei doi apropiaţi sfătuitori ai săi, Cardinalul Thomas Wolsey (Sam Neil) şi Sir Thomas Morus (Jeremy Northam) sunt singurii care par că îi vor binele, dar Henric reuşeşte să-i îndepărteze cu succes din momentul în care vrea să divorţeze de Catherine pentru a se căsători cu Anne Boleyn. Maria Doyle Kennedy o interpretează potrivit pe Catherine, urmată îndeaproape de Natalie Dormer în rolul maleficei Anne Boleyn, care s-a descurcat incredibil de bine pentru cele opt apariţii în filme pe care le are la activ. Povestea continuă cu divorţul lui Henric, care în 1533 se recăsă- toreşte cu fermecătoarea şi manipulatoarea Anne. Câteva luni mai târziu, în acelaşi an, Boleyn este încoronată Regină a Angliei, Henric fiind excomunicat în urma acestor fapte.
Dar, la presiunile Regelui, Parlamentul votează Actul de Supremaţie care îl recunoştea pe Henric „unicul şi supremul şef al bisericii Angliei” şi Actul de Succesiune, care anulează prima căsătorie şi privează copiii rezultaţ i din aceasta de drepturile lor la coroană, în favoarea descendenţ ilor lui Anne Boleyn. Cancelarul Thomas Morus este decapitat deoarece refuză să-l recunoască pe Henric drept cap al bisericii şi să se lepede de credinţa sa. Momentul în care Regele simte că Morus, mai mult decât un sfătuitor, un prieten apropiat, se află aproape de moarte este sfâşietor de dramatic. *În „Dinastia Tudorilor”, Henric al VIII-lea este prezentat mai degrabă ca un om neajutorat decât ca un rege tiranic. Un om care se îndoia de paternitatea primei sale fiice, se temea să se apropie prea mult de Elisabeta, cea de-a doua fiică a lui cu Anne Boleyn, un om care fusese înşelat şi minţit constant de soţii.
El cade pradă a numeroase intrigi, ţesute inclusiv de Anne şi, jumătate manipulat, jumătate din dorinţă proprie, este primul care îndrăzneşte să rupă statul de influenţa bisericească şi papală, trecând din Evul Mediu către timpurile moderne. Serialul pune în lumina reflectoarelor 10 ani din viaţa lui Henric al VIII-lea, dar viziunea în care este conceput personajul principal anticipează parcă urmă toarele cinci căsătorii nefericite ale sale şi pierderea unicului fiu avut cu a treia soţie la doar câteva zile de la naştere. În ciuda vieţii luxoase şi a bucuriei de a-şi satisface toate mofturile, pe faţa lui Henric nu se vede niciodată amprenta triumfului, ci doar cea a… tristeţii.
Henric este plin de ură, de furie, de răutate, plin de sine, plin de nebunie, însă triumful şi convingerea că tot ceea ce făcuse fusese bine, întârzie să le exprime. Criticii americani consideră seria „The Tudors” oarecum plictisitoare şi statică… păcat! Decorurile gândite minuţios, filmările în exterior, calitatea imaginii, costumele fabuloase, bijuteriile şi opulenţa în sine a epocii relevate fac din „Dinastia Tudorilor” o splendidă capodoperă şi…un important document istoric. La acuzaţiile cum că Henric a fost transformat din grăsun şi roş- covan în misterios şi seducător, producătorul Morgan O-Sullivan are replica perfectă: „Cei care sunt surprinşi că Rhys Meyer îl joacă pe Henric, probabil că nu ştiu cum era regele în tinereţe: atletic, la curent cu toate noutăţile tehnologice, ştiinţifice şi militare, fluent în mai multe limbi străine, un personaj cu viziune şi plin de iniţiativă.”
De asemenea regele a scris poezie şi proză. Una peste alta, lumea anglicană a celui de-al doilea Tudor este fascinantă, cu toate comploturile, decapitările, iubirea şi pasiunea ei. „Dinastia Tudorilor” ar trebui văzut, fiind în sine o minunată oră de istorie… cu excepţia scenelor uneori explicite de amor, dar …savuroase de altfel.
Rozana Mihalache
