Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, a declarat luni, pentru AGERPRES, că peste 100.000 de angajați din sistemul sanitar din întreaga țară au intrat, de la ora 8,00, în grevă de avertisment, acțiune care urmează să se încheie la ora 10,00.
‘Peste 100.000 de angajați din sistemul sanitar din întreaga țară participă, de la ora 8,00, la greva de avertisment, fiind însă asigurată o treime din activitatea spitalelor. Timp de două ore, până la ora 10,00, vom asigura urgențele, astfel încât viața pacienților să nu fie pusă în pericol’, a afirmat Marius Sepi, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, principalele revendicări sunt legate de contractul colectiv de muncă și de creșterea veniturilor salariaților din sistemul sanitar.
‘Contractul colectiv de muncă reprezintă o minimă protecție pentru salariații din sectorul sanitar. De asemenea, solicităm creșterea veniturilor, dar și aprobarea memorandumului pentru deblocarea celor 1.228 de posturi din sistem. Dacă aceste puncte se vor regăsi pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri, atunci luăm în calcul o eventuală suspendare a grevei generale anunțate pentru data de 28 noiembrie”, a mai spus reprezentantul SANITAS.
Consiliul Național al Federației SANITAS a decis, la jumătatea acestei luni, organizarea unei greve de avertisment în data de 25 noiembrie, urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, reprezentanții federației solicitând, totodată, demisia ministrului Sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu.