Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti îl acuză public pe Mircea Geoană, ca fiind „singurul vinovat” pentru realegerea în funcţie a lui Traian Băsescu în 2009, solicitându-i să elibereze imediat vila RA-APPS pe care o ocupă „în mod ilegal şi imoral”, conform unei declaraţii pentru MEDIAFAX.
„Îl acuz public pe Mircea Geoană că este singurul vinovat că Traian Băsescu a câştigat alegerile în 2009. Pentru Mircea Geoană, recunoştinţa faţă de PNL care l-a susţinut necondiţionat în 2009 în turul doi al alegerilor prezidenţiale este cea mai grea povară. Mircea Geoană înainte de a moraliza pe cineva din politică ar trebuie să elibereze imediat vila RA-APPS pe care o ocupă în mod ilegal şi imoral”, a susţinut Haşotti.
Senatorul PSD Mircea Geoană a participat, sâmbătă, la Buzău, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012, care a marcat startul precampaniei pentru alegerile europarlamentare, la eveniment luând parte aproximativ 800 de social-democrat din Bucureşti, Buzău, Prahova, Brăila, Galaţi, Caraş Severin, Satu Mare, Dâmboviţa şi Argeş.
În discursul său, Geoană l-a atacat pe liderul PNL, Crin Antonescu, lăsând să se înţeleagă că acesta nu este recunoscător PSD pentru susţinerea de care beneficiază.
„Ştiţi ce le spun eu liberalilor? Ieşiţi în ring şi măsuraţi-vă forţele cu cetătenii României şi o să vedeţi ce voturi primiţi şi ce voturi primim noi. Iar aceste minuscule formaţiuni din jurul lui Traian Băsescu nu o să adune nici măcar cât sala asta, 700 de voturi. Eu sunt un om calm şi răbdator care are capacitatea să înţeleagă, dar atunci când Antonescu, aliatul nostru şi candidatul nostru la USL, cel puţin astăzi, spune că partidul nostru, aliatul său principal, care i-a acordat paritate în Guvern deşi suntem dublu în talie faţă de dânşii, vine şi spune că suntem un partid sovietic…. Noi, partid sovietic?”, a spus Mircea Geoană.
El a catalogat drept inadmisibile criticile aduse PSD de către Crin Antonescu, spunând că „aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD”.
„Nu poţi să îţi jigneşti aliaţii. Nu suntem un partid sovietic, dar cei care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă atunci nu merită respectul nostru. Acest lucru trebuie spus mai clar. Si dacă vrea să stăm împreună şi vrea să se menţină la prezidenţiale, e necesar un singur lucru: respactaţi-vă partenerii pentru că şi noi vă respectăm pe dumneavoastră. Şi mai e o temă pe care domnul Băsescu o spune acum: faptul că în turul doi ar vota cu Antonescu şi nu cu Victor Ponta.Vă mulţumim, domnule preşedinte. Să ştiţi că îi faceţi un mare bine lui Ponta că spuneţi că votaţi cu Antonescu”, a adăugat senatorul PSD.