Tigrul evadat de la Grădina Zoo din Sibiu a fost împuşcat

Tigrul evadat a fost împuşcat mortal. Felina ajunsese până în cartierul Valea Aurie şi devenise extrem de periculos. Cei care l-au împuşcat şi-au justificat acțiunea motivând că era singura măsură de siguranţă.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a spus că tigrul devenise periculos şi că, din păcate, a fost necesară împuşcarea lui cu o armă cu glonţ. Tigrul a fost împuşcat în pădure, între localităţile Sibiu şi Poplaca.

Potrivit lui Alex Mareş, reprezentant al Asociaţiei Vânătorilor din Sibiu, atât timp cât animalul a fost în municipiu nu a existat permisiunea de a se trage cu armă de foc, dar odată ajuns în zona pădurii, într-un fond forestier, a putut fi folosită o astfel de armă.

Viceprimarul Sibiului Astrid Fodor declara că tigrul a reuşit să iasă din cuşca sa în jurul orei 9.30, din cauza neglijenţei îngrijitorului, care a făcut curăţenie, iar când a ieşit a lăsat uşa cuştii întredeschisă, moment în care animalul a ieşit.

Tigrul ajunsese într-un cartier din Sibiu

Grădina Zoologică din Sibiu, administrată de Primăria Sibiu, este situată la ieşirea din oraş către Păltiniş, în apropiere aflându-se un hotel, mai multe restaurante şi Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Silviu Albişor, tigrul a fugit de sub supravegherea echipelor de căutare, care îl localizaseră în Pădurea Dumbrava, şi a ajuns în cartierul Valea Aurie din municipiu.

Directorul Complexului Naţional Muzeal Astra din Sibiu, Valeriu Olaru, a precizat că din zona muzeului au fost evacuate 18 persoane, atât vizitatori, cât şi personal al instituţiei şi muncitori care lucrează acolo. Olarau a spus că persoanele au fost luate din muzeu cu un autoturism al instituţiei şi scoase la poartă, unde au stat într-un spaţiu închis până în momentul în care au putut părăsi zona cu diferite mijloace de transport.

Populaţia fusese avertizată de autorităţi prin megafoane, mai ales în cartierul Valea Aurie, aflat în imediata apropiere, să evite zona Grădinii Zoologice şi a Muzeului Naţional Astra din Pădurea Dumbrava.

Teodora Dumitru