SĂNĂTATE. Frigul aduce şi boală. De la începutul anului, medicii au înregistrat aproape 16.000 de cazuri de infecţii acute respiratorii şi aproape 7.500 de pneumonii.
Cele mai frecvente îmbolnăviri sunt în Iaşi, Botoşani, Covasna şi Maramureş. În ambele cazuri, cei mai vulnerabili au fost copiii. Pe lângă păstrarea igienei, medicii recomandă să ne vaccinăm dacă vrem să nu ne îmbolnăvim. Cazurile de viroze la cei mici s-au înmulţit alarmant în ultima perioadă. Numai în ultimele 24 de ore, la Spitalul Marie Curie, 300 de părinţi au venit cu copiii la consultaţii. Din cauza aglomeraţiei, timpul petrecut în sala de aşteptare a ajuns până la două ore. Jumătate din copiii internaţi la Secţia de pediatrie au fost diagnosticaţi cu pneumonie sau infecţii respiratorii severe.
Medicii recomandă părinţilor să vină la camera de gardă doar dacă nu şi-au consultat medicul de familie şi să le dea medicamente copiilor doar la recomandarea doctorului. „Oamenii au venit din Franţa şi Anglia, unde au fost în perioada vacanţei, şi au adus gripa de acolo. Toţi cei care nu sunt vaccinaţi riscă să facă gripă. Primul semn este febra, durerea de cap, durerile musculare, ulterior complicaţiile dau tuse şi pot merge până la encefalită”, a precizat medicul Cristian Oană. Specialiştii susţin însă că nu ne vom confrunta cu o epidemie de gripă în această iarnă. Până la sfârşitul anului trecut, peste trei milioane de români au fost vaccinaţi gratuit împotriva gripei prin programul derulat de Ministerul Sănătăţii. La nivel european, Franţa, Marea Britanie, Spania, Olanda şi Portugalia sunt ţările care se confruntă cu cel mai mare număr de bolnavi. (G.R.)