Ovidiu Lipan-Țăndărică a fost celebrat luni seară, la prima ediție a Galei Stele Românești, care a marcat împlinirea a 50 de ani de carieră pentru artist.
Show-ul de aproape două ore a inclus intervenții ale prietenilor artiști alături de care Țăndărică a petrecut momente importante ale carierei sale – Nancy Brandes, Marius Mihalache și Rona Hartner – și s-a încheiat cu artistul aniversat la tobe.
Primul care a urcat pe scenă să îi aducă un omagiu lui Țăndărică a fost colegul său de trupă de la Roșu și Negru, Nancy Brandes. Acesta a spus, glumind, că în jurul lui Țăndărică „nu mișună oameni sănătoși”. „Fiecăruia îi lipsește o doagă”, a spus el, subliniind că bateristul a avut și are în continuare un destin de excepție, potrivit Agerpres.
Momentului Roșu și Negru din cariera lui Țăndărică i-a urmat o ilustrare a epocii Phoenix, atât prin filmele proiectate pe ecranul uriaș din spatele scenei, în care bateristul era surprins în mijlocul unui solouri prelungi, cât și printr-un mic discurs al colegului său de formație Mircea Baniciu. „Pentru tine mi-am luat pantalonii bleu care îți rămăseseră largi”, și-a încheiat muzicianul discursul, care a fost întrerupt de venirea lui Țăndărică pe scenă.
Marius Mihalache a cântat de asemenea în onoarea muzicianului, pentru ca, în ultimul minut al mini-recitalului său, să interpreteze cu Țăndărică alături, cu o mână pe umărul său. „Cu tine am colindat planeta”, i-a spus Mihalache bateristului. „Dacă nu era Ovidiu, cariera mea era cu siguranță alta”, a adăugat el.
Dar cel care a ridicat sala în picioare a fost Mani Neumann, care a apărut printre mesele invitaților cu vioara sa și a continuat să cânte din repertoriul Phoenix pe scenă, unde, în final, a venit și artistul sărbătorit, care nu s-a putut abține să cânte câteva versuri la microfon.
Pe scenă a urcat pentru a-l omagia pe Țăndărică și regizorul Ioan Cărmăzan, care a descris momentul întâlnirii sale cu artistul, în timpul filmărilor pentru un documentar. „Eu m-am uitat la el, el s-a uitat la mine și a început să se dezbrace. Era 1975”, a spus Cărmăzan spre amuzamentul publicului. A venit apoi rândul Ronei Hartner să ridice sala în picioare preț de două cântece. Coborând de pe scenă, artista i-a spus lui Țăndărică: „Eu cred că tu ești cuvântul libertate”.
La celebrarea a o jumătate de secol de carieră, Țăndărică a primit o diplomă onorifică din partea Primăriei Municipiului București, dar și un vin românesc de aceeași vârstă cu cariera sa.
Pentru final, Țăndărică a trecut în spatele tobelor pentru câteva melodii alături de muzicieni-prieteni, printre care s-au regăsit Nancy Brandes și fiul său, Alexander Lipan.
Printre oaspeții show-ului lui Țăndărică s-au numărat Ivan Patzaichin, Margareta Pâslaru, ministrul Maria Grapini, Ruxandra Săraru (care i-a adus și un omagiu artistului, pe scenă), creatoarea de modă Liza Panait și regizorul Toma Enache.
Cea dintâi ediție a Galei „Stele Românești” a fost organizată de hotelul Pullman și firma de producție Revolver.
Gala „Stele Românești” reprezintă un eveniment anual axat în exclusivitate pe omagierea unor mari personalități ale României, cu o impresionantă carieră artistică, pentru care o reconfirmare a valorii incontestabile, în cadru aniversar, reprezintă un gest firesc și necesar. Astfel, Gala urmărește să-i readucă în atenția publică pe acei români de excepție care au reprezentat și reprezintă România în lume și care au adus o contribuție importantă în domeniul lor de activitate.