CLUJ. Poliţiştii clujeni au reuşit să prindă un tânăr de 27 de ani din judeţul Timiş, care, falsificându-şi cartea de identitate, a închiriat un autoturism VW Touareg cu scopul de a-l vinde.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Raluca Seucan, a declarat că David V. a închiriat maşina de la o firmă de profil din Cluj-Napoca, folosind o carte de identitate şi un permis de conducere pe numele C. Pollio Petrica, pe care a aplicat fotografia sa în format digital. David V. a reuşit să închirieze maşina, însă, ulterior, reprezentanţii societăţii au observat falsul şi au sesizat poliţia. Poliţiştii clujeni au confirmat falsul şi, cu ajutorul poliţiştilor bihoreni, l-au prins pe David V. Asupra sa au fost descoperite mai multe acte de identitate false şi se presupune că el a comis mai multe asemenea fapte. Deocamdată, împotriva lui David V. a început urmărirea penală pentru tentativă de înşelăciune, conducerea unui autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat şi pentru uz de fals. (O.M.)