La divorţ şi-a cerut rinichiul înapoi

UIMITOR. Un soţ furios că soţia vrea să divorţeze, i-a cerut înapoi rinichiul pe care i-l donase în urmă cu 7 ani. Bărbatul este supărat că aceasta l-a înşelat şi nu îl lasă să îşi vadă copiii.

Doctorul Richard Batista, un chirurg din Long Island, Statele Unite, a declarat că a cerut rinichiul înapoi fiindcă era frustrat din cauza negocierilor interminabile de la divorţ. El a adăugat că ar renunţa la cererea sa dacă ar primi 1,5 milioane de dolari drept compensaţie, potrivit Sydeney Morning Herald. „Este o soluţie extremă, nu aş fi vrut să fac aceste lucruri publice”, declară Batista.

Avocaţii susţin că bărbatul nu are şanse să îşi obţină rinichiul înapoi, pentru că nu este vorba despre un bun material care poate fi împărţit. Bărbatul în vârstă de 49 de ani susţine că nu regretă faptul că i-a donat soţiei rinichiul, însă regretă destrămarea căsniciei lor. „Lucrez de 40 de ani în domeniu şi n-am mai auzit niciodată de aşa ceva. Nu este vorba despre bunuri materiale deţinute în comun, nu poţi pune preţ pe aşa ceva”, a declarat Seymour J. Reisman, avocat specializat în divorţuri.(A.M.V.)