Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, s-a însurat în acest weekend, cu Sorina Docuz, femeia cu care are o relaţie de câţiva ani.
Negoiţă a dorit însă ca evenimentul să fie unul simplu, la care să participe doar persoane apropiate, care să se bucure cu adevărat pentru el şi noua sa soţie!
„Nunta a fost ca o întâlnire între prieteni. Sorina este însărcinată şi nu prea putea să se mişte în exces. Cu toate acestea, cei 50 de nuntaşi s-au simţit bine şi au plecat spre dimineaţă de la petrecere!”, a povestit un invitat pentru Wowbiz.ro.
Robert Negoiţă a mai fost căsătorit o dată, iar din acel mariaj au rezultat doi copii.