Cristian Teodorescu: Pedelişti de care-mi pare rău că n-au intrat în parlament
Sînt puţini. Printre ei e Vasile Gherasim sociologul, un tip de bun simţ, cu care îmi făcea plăcere să stau de vorbă. Îmi pare rău că n-a ajuns în parlament Radu F.Alexandru, şi pentru că sînt prieten cu el, dar mai ales fiindcă e un om rezonabil. De fiecare dată cînd l-am văzut polemiza civilizat pe la televiziunile unde apărea şi nu se ferea să recunoască greşelile PDL-ului. După înfrîngere nu s-a repezit ca Boureanu, cel cu nume predestinat, să-i facă de doi bani pe bonzii din partid.
Mi-a părut rău şi pentru Spînu, cel de la Iaşi, care îndrăznea să gîndească şi cu capul lui, deşi, dacă am înţeles bine, o parte a pedeliştilor ieşeni voia să-l mătrăşească după alegerile locale. Mi-ar fi părut rău că Baconschi a rămas pe dinafară, dacă n-ar fi fost porcăria cu ciumpalacii şi mahalagii de astă-iarnă. Or mai fi şi alţi pedelişti care nu-şi merită soarta, dar pe care nu-i ştiu.
Am stat de vorbă cu Andreea Paul, fostă Vass şi fostă consilieră a lui Boc. Ea a ajuns în parlament. A luat 34% în Oaş. Vorbea despre asta ca şi cum ar fi ieşit prima din colegiu. Apoi şi-a adus aminte că a ieşit pe locul doi. Mi-a spus că şi-a calculat bine şansele, după ce a studiat legea electorală. O femeie tenace. Are aceeaşi oratorie agresivă de pe vremea cînd PDL-ul era la putere. De cînd e în opoziţie o mai înţeleg, mai ales că, măcar acum, recunoaşte că n-a fost lovitură de stat. În timpul campaniei de la referendum spunea altceva, dar şi atunci avea grijă să-i citeze pe clasicii PDL-ului şi pe Viviane Reding.
Dorin Tudoran: Victorie zdrobitoare: România 550 – SUA 535!
Cândva, referindu-se la un adversar politic, dna Elena Udrea ne lăsa să înțelegem ce rușinică mare este să fii în Parlament, deși nu ți-ai câștigat colegiul – „Antonescu nu a fost ales niciodată nimic, nici măcar senator, el intrând în Parlament după ce a pierdut alegerile în colegiul în care a candidat”.
Acum, dna Elena Udrea a pierdut colegiul în care a candidat, dar este foarte mândră că se află din nou în Parlament. Grație sistemului uninominal (alegeri în colegii uninominale prin scrutin uninominal), care prevede redistribuirea de locuri, înfrângerea dnei Udrea s-a transformat în victorie.
Promptă și sinceră, dna Udrea declară, imediat după victorie, că sistemul uninominal trebuie schimbat. Dacă va fi schimbat, alții nu vor mai avea șansa să savureze miracolul înfrângerii umilitoare care devine victorie zdrobitoare, așa cum i-a fost dat dnei Udrea.
Când oameni nesubordonați intereselor PD-L și dezinteresați de felul în care dorește dl Traian Băsescu să salveze șansele electorale ale unui partid aflat în derivă au afirmat că producători de miracole electoral-doctrinare (vezi Sebastian Lăzăroiu și produsele Domniei sale din seria kitsch „Albă-ca-Zăpada”) și manageri de fuzionări cu formații politice fantomă expun PD-L ridicolului, dna Elena Udrea a fost, ca întotdeauna, „cu partidul”. Astăzi, Domnia sa declară:
„S-a făcut Forţa Civică în grabă ca să aibă un partid domnul Ungureanu. Totul a fost încropit. Era mai bine dacă domnul Ungureanu ar fi intrat în PDL, dacă domnul de la Noua Republică ar fi intrat în PDL şi probabil scorul ar fi fost cel puţin acelaşi de acum. Era mai bine dacă aveam în PDL liderii cu care ne-am aliat” și „Sunt de acord că prostia se plăteşte. A fost o decizie luată de întreg partidul. La momentul în care am luat această decizie, majoritatea a fost de acord cu această variantă. Cu toţii am fost de acord să constituim ARD.”
Totuși, nu toți plătesc pentru prostiile comise. Chiar dacă este vorba despre aceleași prostii. Fie și pe „ușa din spate”, prin redistribuire, unii intră în Parlament, alții – nu. Dna Udrea a intrat, alții n-au intrat – Teodor Baconschi, Sulfina Barbu, Cristian Boureanu, Radu F. Alexandru, Vasile Gherasim sau William Brânză.
Regula se aplică și în cazul celor pentru care s-au comis prostiile acuzate azi de dna Udrea. La Arad, deși pierde la o diferență de zece mii de voturi în fața contra-candidatului Ovidiu Marian, dl Mihai Răzvan Ungureanu intră totuși în Parlament. În schimb, „domnul de la Noua Republică”, ca să o citez pe dna Udrea, nu intră. Fiecare cu norocul său.
Este mai bun sistemul listelor de partid, care asigură intrarea în Parlament a tuturor „băieților de băieți” și a tuturor „fetelor de fete”?
Nu știu. Ne va explica probabil tot dna Udrea după ce, la inițiativa sa legislativă, sistemul uninominal care i-a transformat eșecul electroal în victorie va fi abandonat în favoarea sistemului listelor de partid. Fiindcă, în capul unora, deocamdată singurul adevăr stabil despre alegeri și sisteme electorale pare a fi acela că unii au noroc, alții – nu.
O abordare ceva mai tehnică spune altceva. Și anume, că nu există sistem electoral perfect. Fiecare dintre ele prezintă avantaje și dezavantaje. Și unele, și celelalte trebuie asumate de la cap la coadă. Altfel nimic nu are nici cap, nici coadă. Sigur, partial orice sistem electoral poate fi „bătut”. O metodă este cadorisirea unor „listaci” de vârf cu colegii în care șansa „ușii din spate” să fie cât se poate de mare; aproape cât o certitudine.
În sfârșit, aceste alegeri parlamentare determină și o performanță în fața căreia este greu să nu-ți scoți pălăria. România, țară cu o populație de 19.043.767 de locuitori, s-ar putea procopsi cu un număr de 550 de parlamentari. Statele Unite ale Americii, țară creditată cu o populație de 314.159.265 de locuitori, au un Congres format doar din 535 de membri.
Orb să fii și tot observi declinul Americii. Bravo România!
P.S. Grație „ușii din spate”, s-ar putea ca peste peste câteva alegeri parlamentare numărul legiuitorilor români să devină mai mare decât numărul românilor de alte meserii și profesii. Exportul românesc ar ajunge atunci în pericol de moarte. Peste alte câteva alegeri, ședințele Parlamentului s-ar putea desfășura pe stadionul Arena Națională din București. Pe teren – poporul, în tribune și peluze – parlamentarii în fața pupitrelor legiuitoare. Nimeni (și nimic) nu se poate opune progresului parlamentar.
Alina Mungiu Pippidi: Ministerul Marilor Tepe din Banul Public
Umblă vorba că s-ar face un minister special pentru marile proiecte. Dat fiind că se va face și unul special pentru fondurile europene (ca în Polonia) care va centraliza managementul fondurilor, mi se pare că unul e în plus. Și cum și banii pentru investiții vor fi reduși din motive de austeritate, mi se pare de-a dreptul caragialesc să ai un Minister al Marilor Proiecte fără Bani si unul al Micilor Proiecte, dar care are toate fondurile. Foarte pe scurt, cîteva adevăruri statistice verificate de mine cu cercetătorii mei din Berlin, de la centrul meu de cercetare pentru care UE mi-a dat cel mai mare grant în științe sociale dat pînă acum :
1. Țările europene care dau cei mai mulți bani din buget pentru investiții sînt cele mai corupte, chiar dacă egalizăm veniturile (pentru că, evident, țările mai sărace sînt și mai corupte și au mai mare nevoie de investiții ; deci asta nu e o coincidență statistică, mai mulți bani de investiții furnizează mai multe resurse pentru corupție în țările în care alocarea banului public nu este încă raționalizată și sub controlul unei opinii publice vigilente)
2. Țările europene care dedică cele mai mari resurse investițiilor au cel mai scăzut randament al lor. Asta confirmă o cercetare a FMI, pe un alt grup de țări, neeuropene, care spune așa : corupția duce la creșterea investițiilor publice (pentru că astea sînt fondurile discreționare care se pot da la firmele-client și guvernele corupte le cresc în detrimentul fondurilor sociale cu destinație mai clară, ca pensii și alocații) și la cel mai scăzut randament al lor.
3. Țările europene (adică membre UE, acesta e eșantionul meu) care primesc cele mai multe fonduri structurale sînt cele mai corupte, din nou egalizînd dezvoltarea (pentru că, evident, fondurile structurale se dau pentru nevoi de dezvoltare, deci e firesc să primim noi mai mult ca Suedia ; numai că dacă Suedia și noi sîntem printr-un artificiu statistic egalizate ca venit, cine primește mai mute fonduri UE devine mai corupt).
Sper că e clar ce spun și pentru cine nu știe statistică, nu ? Investițiile publice sînt resurse pentru corupție într-o țară coruptă. Hai să ne concentrăm pe atragerea celor private ! Numai din acelea ne putem îmbogăți ! Altfel ne întoarcem la ideile favorite ale dnei Udrea, canalul București-Dunăre, sau Siret-Bărăgan și alte asemenea aberații. Ministerul Marilor Țepe, asta vreți să faceți voi, cîștigătorii alegerilor ? Păi de abia credeam că am renunțat la el!
Ştefan Vlaston: USL, între banii europeni şi DNA
Un avertisment dur al Preşedinţiei UE s-a îndreptat vineri către USL: „Veți plăti dacă faceți modificări nedemocratice!”
Mai precis: „Indiferent de dezbaterile politice, nu afectaţi instituţiile, acestea sunt baza democraţiei. Dacă aveţi o majoritate parlamentară şi vă apucaţi să faceţi modificări care nu se înscriu în procesul democratic, atunci veţi plăti un anumit preţ. Trebuie să înţelegeţi care sunt pilonii fundamentali ai unui sistem democratic”, a declarat Andreas Mavroyiannis, viceministru pentru Afaceri Europene pe lângă preşedintele Ciprului.
De asemenea, viceministrul a mai explicat cât de greu i-a fost preşedinţiei cipriote să gestioneze efectele crizei politice din România din această vară.
„Am încercat din răsputeri să minimizăm efectele şi să evităm o reacţie dură la nivel european şi cred că am reuşit cumva să aplicăm cu succes o politică de «damage control». A fost însă foarte greu de înţeles la nivelul UE ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti iar la finalul zilei ne-am dat seama că efectele sunt greu de administrat întru-totul de către noi”, adaugă Mavroyiannis.
Cu alte cuvinte, viitoarea guvernare USL să facă bine să lase în pace instituţiile fundamentale ale statului, în special pe acelea din zona justiţiei, dacă doreşte să aibă acces la banii ieftini europeni, în absenţa cărora nu exista posibilitatea plătirii pensiilor şi salariilor românilor.
Deja există problema neîndeplinirii clauzelor asumate în precedentul acord cu FMI, fapt ce a făcut Comisia Europeană să declare că nu va agrea un nou acord, chiar şi preventiv, între România şi troica FMI-BM-UE.
Dilema apare în momentul în care, fără încălecarea parchetelor, a DNA, DIICOT, CSM, ANI şi alte instituţii importante, mulţi dintre mai marii USL iau drumul procurorilor, instanţelor, puşcăriilor şi ANI. Mai ales viitori miniştri, parlamentari, demnitari ai USL. Pe lângă dosarul legat de referendum, a apărut şi ştirea conform căreia Comisia Europeană a descoperit licitațiile trucate ale lui Liviu Dragnea și cere banii înapoi, 36, 5 milioane de lei, pentru că și-a favorizat firma de casă.
Despre şeful guvernului, plagiator dovedit, ce să mai vorbim. S-a spus cam tot ce se putea spune. Doar să adăugăm cinismul premierului Ponta, care a declarat: „aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi”, adugând-o şi pe Ecaterina Andronescu în această echipă. Florin-Costin Pâslaru, deputat USL de Galați, şi-ar putea pierde mandatul imediat după validarea lui întrucât instanţă de judecată a decis irevocabil că acesta s-a aflat în conflict de interese. Este copie la indigo a cazului Mircea Diaconu.
Ecaterina Andronescu, viitor ministru al educaţiei, pe lângă statutul de plagiatoare, confirmat de somităţi ale ştiinţei mondiale, îl are şi pe acela de incompatibilă, stabilită de instanţă de fond, în faza de recurs.
În aceeaşi situaţie se mai află Oana Niculescu Mizil, deputat USL-PSD Bucureşti, Trifon Belacurencu senator USL-PSD Tulcea, Vasile Bleotu deputat USL-PSD Vâlcea, Akos Mora senator USL-PNL de Mureş, Paul Ichim senator USL-PNL de Galaţi, Sorin Constantin Lazăr, senator USL-PSD Iaşi.
Relu Fenechiu, reales deputat USL-PNL de Iaşi, a fost trimis în judecată de DNA, alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova.
USL are o mare problemă în ochii Comisiei Europene când va trebui să justifice cum e posibil ca persoane condamnate definitiv să decidă soarta românilor. Chestia cu „aşa au vrut românii” nu ţine, că până la românii care habar n-aveau pe cine votează este responsabilitatea partidelor pe cine trimit pe buletinele de vot.
Dumitru Verginel Gireadă, deputat USL-PNL în Colegiul 1 Botoşani – fostul primar al comunei Mihai Eminescu a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.
Deputatul reales Ion Stan aşteaptă înfrigurat decizia viitorului parlament ca să-l urmeze în puşcărie pe Trășculescu. Lista e mult mai lungă şi o prezintă majoritatea instituţiilor media.
Aşadar, aceasta este dilema USL: banii europeni şi DNA sau instanţele de judecată pentru lideri marcanţi ai săi. Dacă încalecă DNA şi parchetele, adio bani europeni şi trebuie să dea socoteală populaţiei pentru neplata pensiilor şi salariilor bugetare. Grea dilemă. Deocamdată Daniel Morar veghează. Cine ştie câte dosare mai are în lucru. Şi când vor ieşi la lumina arestărilor.
Ascunderea sub pulpana imunităţii parlamentare este o şmecherie la fel de greu de înghiţit de către UE. Ce va alege USL, vom vedea. Un singur sfat, gratuit: să nu spere că va înşela vigilența oficialilor europeni.
Costi Rogozanu: Tineri îmbătrîniţi citind din opera veteranului naiv CTP
CTP e doar o particulă a unei brize etice care ne adie peste creiere cu fiecare alegeri. Algoritmul arată cam aşa: Pentru majoritatea românilor, moralitatea celor pe care îi aleg nu contează. Poporul român are ţâţâna morală blocată, nu-şi iese, Doamne fereşte, din ea.
Cum a fost votat un plagiator de 4 milioane şi ceva de români?
Păi, tot aşa cum un individ care a lovit golăneşte un copil, pentru că nu-i convenea ce zisese, a fost votat de 5 milioane şi ceva de români.
Ideea e seducătoare: nu avem din ce alege pentru că sînt corupţi, pentru că sîntem mai buni. Variaţiune: îi alegem pentru că noi înşine sîntem varză, pentru că sînt ca noi. CTP nu e original aici, e o voce a unei mase de consumatori media. Or, consumatorii, se ştie, sînt culmea eticii. Mai mult, etica rezistă doar ca o formă de strîmbat din nas în timpul consumului. Iar noi avem se pare mereu probleme de consum cu acest show ultracomercial electoral. Dar e doar un show, exact ca producţiile alea unde ţi se cere să plăteşti ca să votezi prin SMS.
Deruta lui CTP pe care o bănuiesc de onestitate, de naivitate adolescentină de-a dreptul, ţine de fapt de statutul concetăţenilor despre care vorbeşte. Ce mai înţelegem prin „cetăţean”?, asta e întrebarea.
Plagiator, lovitor de copii sau autostipendiator cu casa din Mihaileanu, pînă la urmă mesajul e altul pe care ni-l tot repetăm cu furie morală: ni se transmite că tipii ăştia sînt puternici, nu că sînt corupţi. Adevărul e ca sînt cam tembeli, anemici, lipsiţi de putere reală, dispuşi la matrapazlîcuri de nivel mic. Astea nu intra în judecaţi etice care sa ne eleveze, să ne pună intr-o situatie reala de ripostă. Sînt pur şi simplu glume. Un plagiat evident merită dispreţ, nu revoltă. Dispreţul e fluidul care ne lipeşte de fotolii.
Ficţiunea e mai amplă. De exemplu, e împămîntenită ideea că România e un SRL unde trebuie să vină un soi de manager miraculos. Băsescu a şi început în al doilea mandat să vorbească ca un manager de rangul doi dintr-o companie în insolvenţă. Una dintre cele mai importante caracteristici ale unui patron sau manager e una de care uităm mereu: nu sînt aleşi democratic. Ei sînt hazardul însuşi, un hazard care confirmă un mecanism cu mers implacabil. Şi nu întîmplător visează toţi retrograzii la progres prin „tehnocraţie”.
Nu-ţi alegi şeful de la slujbă. Scîrba de la alegeri nu vine din preaplinul etic, ci din repetiţia de data asta conştientă a mizeriei zilnice de angajat. NU sîntem cetăţenii României, sîntem angajaţii României. Nu sîntem cetăţenii UE, sîntem angajaţii la gri sau la negru ai UE. Sîntem „bazin de mînă de lucru”, ca să cităm din clasici. Mîna de lucru nu are ţară, ca să parafrazăm superclasici.
O altă lecţie care ni se predă cu încăpăţînare, de la Hollywood pînă-n Buftea sau pînă la televiziunile de ştiri, este că angajaţii nu comentează, nu au dileme etice. Au reguli de respectat. Ponta şi Băsescu nu au cum să ne irite etic cît timp lucrăm ba în bănci unde putem să-i fraierim pe alţii, în supermarketuri unde umflăm carne cu apă şi injectăm fructe, în presă unde presărăm sîni şi înjurături printre ştiri cu preţuri la energie, în piaţă, în educaţie şi cine mai ştie pe unde unde – tot ce facem costă ceva, e monetizat cumva. Chiar şi atunci cînd faci ceva fără bani de fapt nu faci ceva din convingere, faci doar o chestie cu costuri „zero”, aşa se cheamă.
Şi uite aşa, cu vocea asta de moş trecut prin multe, cum sînt mai toţi ăştia din generaţia mea, – 30-40 de ani, născuţi în propagandă dementă a anilor 80 şi maturizaţi de propaganda crudă a privatizărilor şi a filozofiilor social-economice de tip „dacă ţi-e foarte rău e obligatoriu să-ţi fie apoi ceva mai bine” – îi spun lui CTP să pună „judecata morală” deoparte. Etica e ceva în afara orelor de program. Şi deci e ceva şi în afara procesului prin care cică „ne desemnăm” managerii. Calculul a fost unul lucid, al angajatului, nu al votantului. La job, dacă începi cu figuri etice, zbori. Etica generată de buzunar nu e etică, e calcul, e „normalitate”, e exact ce se cere zi de zi în reclame, contracte de angajare, filme, ziare. Termenii unei eventuale discuţii „morale” încep de aici – sîntem mai mult decît angajaţi rupţi în fund?, am mai construit ceva, oricît de mic, pe lîngă?
Dacă există şi altceva pe lîngă, da, vorbim şi de legea morală din noi. Numai să nu fie un cer prea îndepărtat undeva mult deasupra noastră. Etic nu înseamnă să stăm cu ochii pe cer să aşteptăm OZN-uri.
