Ştiu că am scris un pleonasm, în titlu, măcar pentru că sunt profesor de limba şi literatura română. Am încercat să întăresc cuvintele pentru că, am senzaţia, una trăieşte ţara, alta trăieşte Guvernul.
Fiind vorba despre miliarde, ruşii cu cei din Kiev s-au mai certat, se vor mai certa şi o să se pupe pe gura plină cu votcă, cel puţin în următoarele decenii, până se termină zăcământul.
Nu îmi dau seama de ce noi am reacţionat ca la cutremur (Doamne fereşte!). Cu cât trece vremea am înţeles că Adriean Videanu a făcut nişte lucruri bune, că a fost un bun manager şi că s-ar putea să fie chiar bine intenţionat, mai ales că el are sacii în căruţă. De ce criză, de ce tot felul de baliverne, la televizor, când treaba cu gazele nu ţine de noi, nici dacă am fi foarte cuminţi şi am fi introdus, ca limbă străină, rusa, chiar la grădiniţe, din grupa mare?
De ce se pune tergiversarea unor numiri guvernamentale pe seama faptului că Mircea Geoană a plecat şi el în concediu? Toţi am fost sau mai suntem. Nu vreau să fac un inventar al „problemelor naţionale”, dar cred că mergem pe o pistă falsă.
Oamenii au şi alte probleme. Consider că cele mai importante sunt cele legate de sănătate şi, apoi, de grija zilei de mâine.
Pe mine, de exemplu, mă fascinează averile miniştrilor, dar tot calculez câţi adulţi şi câţi copii vor veni la aniversarea fetiţei mele. Ştiu că este important cine va fi în fruntea CSM(?) dar mă şi gândesc dacă pot să îmi plătesc impozitele mai devreme, pentru că am aflat că ar fi mai ieftin. Sunt emoţionat în legătură cu structurile aferente noilor miniştrii, dar sunt curios şi cât o să vină întreţinerea.
De fapt, sunt mai interesat de ce se întâmplă în familia mea, decât ce se întâmplă în ţară. Cum să comentez „politic” situaţia României, la care „privesc” de zeci de ani, când văd că nu se schimbă nimic? Tot timpul acuzăm, fără rezultate, tot timpul suntem nemulţumiţi, tot timpul am zis că vrem să plecăm aiurea şi, acum, când s-ar putea, nu mai pleacă nimeni.
Din acest motiv mă delimitez de ce se vorbeşte la Bruxelles, de cârcotele de la Guvern, de negocierile de la DNA… şi mă gândesc doar la aniversarea fetiţei mele, mai ales că ninge, când scriu şi, ştiu, ea se bucură.
Horia Tabacu
